Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROGNOZA METEO pe trei zile. Meteorologii anunţă zile tipice de toamnă cu vreme rece şi ploi

Publicat in Romania TV, luni 11 noiembrie 2013 ·

Una caldă, alta rece. Aşa anunţă meteorologii că va fi vremea în primele zile ale acestei săptămâni. Marţi, vremea va fi închisăs în sudul, estul şi parţial centrul ţării. Miercuri, va fi uşor mai cald decât ar fi normal la această dată, în cea mai mare parte a ţării, iar joi, vremea schimbă foaia. Se răceşte, iar norii domină cerul în toată ţara.

O zi tipică de toamnă se anunţă, marţi, în sudul, estul şi parţial centrul ţării, unde vremea va fi închisă. În aceste zone, cerul va fi acoperit de nori, se va forma ceaţă şi local vor fi ploi slabe şi burniţe. În celelalte regiuni se va zării din când în când si soarele, iar ploile vor fi posibile numai izolat. Vântul este mai sprinten în sud şi sud-est, în timp ce în sudul Banatului va sufla cu putere. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în nordul Moldovei şi 17 grade în Dealurile de Vest.

Înnorările vor persista pe tot parcursul zilei de marţi în Capitală şi vor fi condiţii de burniţă. Vântul are unele răbufniri din când în când, furând astfel câteva grade în cele 13-15 grade pe care vor reuşi să le strângă termometrele. Presiunea atmosferică variază uşor în jurul valorii de 753 mm Hg.

Citeşte şi: PROGNOZA METEO pe două săptămâni

Miercuri, va fi uşor mai cald decât ar fi normal la această dată, în cea mai mare parte a ţării. Soarele va împărţi cerul cu norii şi, mai ales spre seară, va ploua slab în regiunile vestice, centrale şi nordice şi local în restul teritoriului. În cursul nopţii se aşteaptă ca în zona de munte, mai ales în nordul Carpaţilor Orientali, ploile, slabe cantitativ, să se transforme în lapoviţă şi ninsoare. Vântul nu va avea excese. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în nordul Moldovei şi 18 grade în Banat.

Norii vor prefera şi miercuri cerul Capitalei, iar şansele pentru câteva raze de soare sunt destul de puţine. Meteorologii anunţă

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 51 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 11 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Trei membri ai mafiei napolitane Camorra ”extrem de periculoşi”, un cap al unui clan familial fiul şi ginerele acestuia, arestaţi în sudul Spaniei, la Marbella

News.ro acum 54 minute
Poliţia spaniolă anunţă luni arestarea la Marbella a trei membri ai mafiei napolitane, Camorra, consideraţi ”extrem de periculoşi” - un cap al unui clan familial al mafiei, fiul şi ginerele acestuia -, căutaţi de către justiţia italiană cu privire l

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum 2 ore
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°