Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Sănătăţii vrea curăţenie în spitalele cu datorii, între care cel de la Cluj. Ce decizii a luat

Publicat in Ziua de Cluj, luni 11 noiembrie 2013 ·

Cinci manageri de spitale, între care directorul spitalului judeţean de urgenţă din Cluj, au fost sancţionaţi de Ministerul Sănătăţii pentru că au adunat datorii în ultimele luni. Mai mulţi directori au fost concediaţi, în vreme ce la Cluj ministerul doar a constatat demisia fostului manager.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Spitalul CFR Constanţa, Spitalul Clinic CF Iaşi, Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon Focșani și Spitalul Comunal Vidra sunt spitalele unde au fost înregistrate arierate în ultimele luni. În aceste condiţii managerul Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon Focşani, a fost demis ca urmare a înregistrării de datorii către furnizorii de bunuri şi servicii timp de trei luni consecutiv.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj și-a depus demisia din luna august 2013, spitalul fiind condus de un manager interimar până în luna octombrie.

De asemenea, managerul Spitalului Comunal Vidra și-a depus demisia, iar, în prezent, se află în procedură de reevaluare managerii de la Spitalul CFR Constanţa și Spitalul Clinic CF Iaşi ale căror arierate au fost reeşalonate, conform deciziilor emise de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 31 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Temperaturi de peste 40 de grade în Bucureşti şi alte 14 judeţe: cod roşu de caniculă

BusinessMagazin acum o ora
Meteorologii au emis un cod roşu de caniculă marţi pentru Capitală şi alte 14 judeţe din ţară, unde temperaturile vor atinge şi depăşi 40 de grade. În Banat şi o parte din Transilvania, pare a fi o altă ţară: este cod roşu de vijelie.

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

33°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°