Raportul privind proiectul minier Rosia Montana va primi luni votul final in cadrul Comisiei speciale parlamentare, informeaza Agerpres. Sursa imagine: rnews.ro
Potrivit unor surse oficiale, cel mai probabil, raportul Comisiei speciale care analizeaza proiectul minier Rosia Montana va fi unul de respingere.
"Raportul Comisiei va fi unul de respingere, deja fiind aproape finalizat. Au mai ramas doua amendamente. Urmeaza luni sa dam votul final care, cel mai probabil, va fi de respingere a proiectului in forma venita de la Guvern", au aratat sursele citate.
Potrivit lui Darius Valcov, senator PSD si presedinte al Comisiei pentru Rosia Montana, in raport se va recomanda statului roman si companiei sa accepte desecretizarea tuturor datelor din licenta si documentele aferente acesteia.
Comisia speciala care analizeaza proiectul minier Rosia Montana a incheiat joia trecuta dezbaterile dupa aproximativ zece ore.
"A mai ramas votul final pe doua amendamente si pe proiectul de lege, care se va da luni ca sa fie toata lumea prezenta. Va fi o actiune de cinci minute, sa spunem asa", a spus atunci Valcov.