Fie că vrem să plecăm în străinătate cu un stagiu de practică, pentru un job fain, cu Erasmus sau într-un internship, câteodată ne lovim de Zidul Protestelor. Desigur, prin Zidul Protestelor vreau să se înţeleagă amalgamul de contrargumente, griji şi procupări ale drăguţilor noştri părinţi, prieteni, bunici căţei şi purcei. Lucrurile merg cam aşa: noi spunem Praga şi ne imaginăm oraşul celor 100 de turle, podul Charles şi artă urbană ca la mama ei acasă. Ei aud Praga şi se gândesc la punctul de întâlnire a drumurilor de carne vie din Europa şi la industrie pornografică emergentă. Ce putem face în contextul în care există diferenţe aşa mari de perspectivă? Primul pas pentru a fisura Zidul Protestelor este să ne asigurăm că avem noi înşine o imagine aproape completă asupra a ceea ce vrem să facem. Nu am vrea să plecăm în Amsterdam visând la o carieră de dansator şi să ajungem în vitrinele din Cartierul Roşu. Trebuie să fim siguri că plecăm printr-o companie/asociaţie/organizaţie de încredere. Cu cât avem mai multe informaţii despre cei cu care plecăm, despre locul în care ajungem şi despre poziţia pe care o vom ocupa, cu atât va fi mai uşor să construim o defensivă puternică şi raţională. Al doilea pas este să ascultăm care sunt efectiv grijile părinţilor. Dacă vom purta un monolog de susţinere a viselor noastre, ei se vor simţi neînţeleşi şi lăsaţi pe dinafară. Ar trebui să vă sfătuiţi cu părinţii mai degrabă decât să le comunicaţi decizia voastră. Asta înseamnă să faceţi un compromis când vine vorba de comunicare, nu să vă scadă determinarea de a pleca. Părinţii văd multe probleme: „Cum o să te descurci cu banii?”, „Unde o să stai?”, „Poţi pleca de acolo dacă ai probleme mari?”, „Ai asigurare medicală?”, „Îţi prepară ei mâncarea? Doar ştii că eşti alergic la alune!”, „Cât de aproape e ambasada statului tău şi cât de repede te vei înregistra acolo?”. Este important să