* (Interviu cu Philippe Besadoux, director general Timeout România)
Un mare brand franţuzesc de modă urmează să intre, în curând, pe piaţa noastră, după cum ne-a spus Philippe Besadoux, director general Timeout România, în cadrul unui interviu.
Însă domnia sa ne-a spus şi că trei branduri fashion se vor retrage de la noi.
Philippe Besadoux consideră că piaţa de fashion din România este una dintre cele mai dezvoltate din întrega Europă, ţinând cont de situaţia economică dificilă cu care se confruntă ţara noastră.
"În afara ţării, banii au valoare, în România nu", susţine domnia sa.
Săptămâna trecută, a fost inaugurat cel de-al zecelea magazin din ţara noastră sub brandul Timeout, în Băneasa Shopping City.
Evenimentul a marcat şi împlinirea unui an de la relansarea brandului american pe piaţa din ţara noastră.
Din toamna anului trecut, când Timeout a revenit pe piaţa locală, investiţia în dezvoltarea brandului a ajuns la peste 1 milion de euro, cifra de afaceri fiind de 2,5 milioane de euro.
Timeout a revenit pe piaţa locală sub administrarea aceleiaşi echipe de management care a dezvoltat în România brandurile Kenvelo, Lee Cooper şi Tom Tailor.
Reporter: Cum vedeţi segmentul de fashion din ţara noastră?
Philippe Besadoux: În opinia mea, piaţa de fashion din România este una dintre cele mai dezvoltate din întreaga Europă, ţinând cont de situaţia economică nefavorabilă de aici. Nu ai bani, dar vrei să te îmbraci bine. Românii au stil, adoră să arate bine, să se îmbrace bine, să fie sexy; chiar şi bărbaţilor le place acest lucru.
Clienţii pe care îi avem în Româ¬nia sunt mari iubitori de modă, dar nu le place să investească: merg la cele mai bune discoteci, la cele mai bune restaurante, le place să cumpere maşini, însă nu investesc în construcţii şi inovaţie. Indicatorii economici nu arată prea bine