“Dragul meu trunător” e un soi de manual despre “cum să-ţi torni turnătorul”. Liiceanu îl denunţă public. M-ai turnat, atunci scriu şi eu 300 de pagini despre tine, cam ăsta pare să fie mesajul. O idee nu tocmai fericită, spun eu.

Acum cîţiva ani, Liiceanu îşi rezuma de altfel dosarul în România literară. Acest articol a fost expandat pînă la dimensiunile unui volum.

Respectivul turnător a fost redactor-şef la Editura Politică, a rămas în editură şi după privatizare (prima din ţară!, cum ne reaminteşte cu mîndrie autorul), i-au rămas în consecinţă şi nişte acţiuni pe care la un moment dat a vrut să le vîndă. Momentul vînzării trebuia însă precedat de confruntare. Aşa că bătrînelul vine la „judecată” la directorul Humanitas care abordează politicos chestiunea turnătoriei. Ăsta dă din colţ în colţ, se termină tot în coadă de peşte. La finalul discuţiei îi spune directorului că a trebuit să fie castrat după un cancer la prostată.

Cum e abordată chestiunea dosarelor în noul context oferit de scandalul Snowden-NSA? Scrie Liiceanu:

„Intelighenţia vestică s-a grăbit să asocieze operaţiile de ascultare americane cu sistemul de supraveghere orwellian de tip Big Brother sau cu cel al poliţiei politicde est-germane, Stasi. În ambele cazuri, sofismul e grosolan. Serviciile americane nu-şi tratează propriul popor ca pe un inamic potenţial al puterii, ci încearcă să depisteze – mai ales după trauma din 11 septembrie 2001 şi într-un climat de antiamericanism generalizat – potenţialele ameninţări teroriste anti-americane. Desigur, depinde de moralitatea fiecărui guvernant dacă va deturna sau nu funcţiile serviciilor secrete pentru a-şi lovi adversarii politici”.

Comentariul e atît de oportunist anacronic încît nu mai merită alte lămuriri. Cu ce m-a lămurit însă pe deplin acest volum este că marea diferenţă dintre Securitate şi NSA pare să fie tocmai inf