Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Documente care atestă trecutul şcolar turbulent al rockerului John Lennon, scoase la licitaţie

Publicat in Gandul, luni 11 noiembrie 2013 ·

Documente de arhivă care atestă trecutul şcolar turbulent al rockerului John Lennon, din cauza căruia acesta era adeseori pedepsit de profesorii săi, vor fi scoase la vânzare în cadrul unei licitaţii online, care se va derula între 22 noiembrie şi 1 decembrie, informează AFP.

"Mestecă gumă în timpul orelor", "se bate" şi "scoate zgomote idioate în timpul examenelor" - sunt doar câteva dintre observaţiile notate de profesori în aceste documente de arhivă.

Potrivit site-ului de licitaţii online TracksAuction. com, cele două pagini scoase la vânzare, uşor îngălbenite de trecerea timpului, datează din perioada 1955-1956 şi recenzează pedepsele primite de John Lennon la vârstele de 15 şi 16 ani, în perioada în care era elev la Quarry Bank High School din Liverpool, un stabiliment şcolar pentru băieţi.

Potrivit acestor documente, John Lennon se făcea vinovat de "discuţii intempestive", "proastă conduită", "lenevie" şi chiar "sabotaj". Un profeor i-a reproşat faptul că nu avea "nici cel mai mic interes" pentru activitatea şcolară.

Primul document acoperă o perioadă cuprinsă între 19 mai şi 23 iunie 1955, iar al doilea se referă la perioada cuprinsă între 25 noiembrie 1955 şi 13 februarie 1956 - în acea zi, turbulentul elev John Lennon a fost pedepsit de trei ori.

Acele pagini, extrase dintr-un catalog, au atras atenţia unui angajat al şcolii citate, care făcea ordine într-o sală aparţinând arhivelor instituţiei de învăţământ, în anii 1970, potrivit site-ului TracksAuction.com.

Documentele, estimate fiecare între 2.000 de lire sterline şi 3.000 de lire sterline (între 2.400 euro şi 3.600 euro), vor fi puse în vânzare online, începând din 22 noiembrie, alături de alte arhive asociate membrilor trupei The Beatles, dintre care un disc "The Beatles" (al nouălea album de studio al formaţiei britanice, n.r.), a cărui copertă este semnată d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°