Ministerul Sănătăţii a anunţat luni că nu a demarat campania de vaccinare antigripală întrucât activitatea virozelor respiratorii a fost de intensitate joasă şi nu a fost înregistrat niciun caz de gripă, instituţia precizând că vor fi asigurate un milion de doze de vaccin, dintre care 400.000 de la Cantacuzino.
"Conform analizelor efectuate de specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică, activitatea virozelor respiratorii a fost una de intensitate joasă, fără răspândire geografică, fără a se înregistra probe pozitive de virusuri gripale, populaţia nefiind afectată", arată Ministerul Sănătăţii (MS), într-un comunicat.
Totodată, potrivit reprezentanţilor instituţiei, pentru sezonul 2013-2014 vor fi achiziţionate un milion de doze de vaccin antigripal, pentru 600.000 de doze fiind negocieri cu furnizorii autorizaţi din România, iar restul de 400.000 de doze vor fi luate de la Institutul Cantacuzino, până la sfârşitul lunii decembrie, potrivit Mediafax.
"În momentul în care va fi declanşată campania de vaccinare, MS va pune la dispoziţia medicilor de familie aproximativ 600.000 de doze, achiziţionate de la furnizorii autorizaţi din România, cu care se află în negociere, restul de 400.000 de doze urmând a fi asigurate de Institutul Cantacuzino, până la sfârşitul lunii decembrie", a precizat sursa citată.
În mai, ministrul Eugen Nicolăescu a anunţat că Institutul Cantacuzino devine, prin hotărâre de guvern, serviciu de interes economic general şi va primi din fondul de rezervă al Guvernului 10 milioane de lei, sumă care nu reprezintă ajutor de stat, ci compensaţie financiară din partea statului.
Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fab