Realizatorul TV Radu Banciu i-a luat în colimator pe Marian Oprişan, Nini Săpunaru şi Adrian Năstase, în emisiunile de pe B1TV de vineri, 8 noiembrie, respectiv sâmbătă, 9 noiembrie. De la minutul 28.30 până la 37.00, Banciu a “măturat” cu Oprişan, supărat că baronul de Vrancea a avut “curajul” să facă referire la justiţie.
“Nu e normal ca dacă eşti demnitar al statului să fii condamnat la 15 ani de închisoare, iar dacă eşti un om simplu, de pe stradă, să fii condamnat la doi ani”. Adică, vrea să ne spună el, a cărui hărţuire politică a început în 2005 o dată cu venirea la putere a Alianţei DA, că ştie vreun om politic din Romania care a făcut 15 ani de închisoare pană acum. Eu nu ştiu nici unul. Şi în afară de nătărăul ăla de M. C., Miron Cosma, da’ nici ăla n-a stat pană la urmă chiar atat şi nu era un om politic important, era un rebut al societăţii. De unde şi pană unde revolta asta a lui Marian Oprişan?”
Emisiunea lui Banciu, cu referire la Oprişan şi Săpunaru, poate fi văzută AICI ! (min. 28.30 – min. 37.00)
Emisiunea lui Radu Banciu, cu referire la Adrian Năstase, poate fi văzută AICI !
Realizatorul TV Radu Banciu i-a luat în colimator pe Marian Oprişan, Nini Săpunaru şi Adrian Năstase, în emisiunile de pe B1TV de vineri, 8 noiembrie, respectiv sâmbătă, 9 noiembrie. De la minutul 28.30 până la 37.00, Banciu a “măturat” cu Oprişan, supărat că baronul de Vrancea a avut “curajul” să facă referire la justiţie.
“Nu e normal ca dacă eşti demnitar al statului să fii condamnat la 15 ani de închisoare, iar dacă eşti un om simplu, de pe stradă, să fii condamnat la doi ani”. Adică, vrea să ne spună el, a cărui hărţuire politică a început în 2005 o dată cu venirea la putere a Alianţei DA, că ştie vreun om politic din Romania care a făcut 15 ani de închisoare pană acum. Eu nu ştiu nici unul. Şi în afară de nătărăul ăla de M. C., Mi