Politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Valea Viseului au descoperit si confiscat aproximativ 14.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de 121.200 lei. În data de 10 noiembrie a.c., in jurul orei 03.00, o patrula a politiei de frontiera din cadrul S.P.F. Valea Viseului - I.T.P.F. Sighetu Marmatiei a observat, pe timpul unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, doua autoturisme, care au iesit din curtea unui imobil din localitatea Bistra, suspecte ca transporta tigari de provenienta ucraineana.
Unul dintre autoturisme, condus de un barbat in varsta de 38 ani din localitatea Bistra, a fost interceptat de un echipaj al politiei de frontiera in centrul localitatii, celalalt autoturism fiind descoperit abandonat in curtea unui imobil din apropiere.
In acesta din urma, au fost observate mai multe colete ce contineau tigari, drept urmare masina precum si coletele au fost duse la sediul sectorului in vederea continuarii cercetarilor. La scurt timp a fost identificat si conducatorul auto ca fiind un cetatean roman, in varsta de 23 ani domiciliat in aceeasi localitate.
In urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 9.990 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 88.700 lei. Totodata, intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii, iar autoturismul folosit la transportul acestora a fost confiscat.