Compania spera să scoată banii necesari prin listarea la Bursă, dar demersul a eşuat
Din necesarul de 23 milioane euro, Marcel Bărbuţ va participa cu 5,2 milioane din fonduri proprii
7,1 mil. euro vor fi împrumutaţi de la BCR, iar 7,3 mil. euro vor fi ajutor de stat
Proprietarul AdePlast, Marcel Bărbuţ, a anunţat că va continua planurile de extindere a capacităţilor de producţie, chiar dacă nu a reuşit să atragă investitori pe Bursa de Valori Bucureşti. Pe lângă cele 9 fabrici aflate pe cele 3 platforme din Oradea, Ploieşti şi Roman, AdePlast urmăreşte construcţia celei de-a zecea, se arată într-un comunicat al producătorului de materiale de construcţii. "Cu sau fără listare vrem să facem şi fabrica de vată bazaltică pe platforma de la Ploieşti. Pentru desfăşurarea programului investiţional am prevăzut un aport propriu de 5,2 milioane de euro. La acesta se va adăuga un credit BCR în valoare de 7,1 milioane euro, deja aprobat. Restul de bani ar trebui să vină din ajutorul de stat solicitat, în valoare de 7,3 milioane de euro, reprezentând 50 de procente din cheltuielile eligibile ale proiectului. Aplicaţia privind ajutorul de stat se află acum în analiză la autoritatea de stat abilitată", a explicat Marcel Bărbuţ.
Termenul de punere în funcţiune a fabricii de vată bazaltică este de aproximativ 2 ani şi aici vor urma să lucreze 115 persoane.
AdePlast a lansat pe 2 octombrie o ofertă în care a scos la vânzare 16,5 milioane de acţiuni, reprezentând 33,3% din capitalul social majorat al companiei în urma ofertei publice de vânzare. Compania a vizat să atragă prin această operaţiune între 57,8 milioane lei (13 milioane euro) şi 66,7 milioane lei (15 milioane euro).
Oferta însă a eşuat, deoarece investitorii au subscris sub 70% din acţiunile scoase la vânzare de companie, nivelul minim de închidere cu succes a operaţiunii.
@N_P