-Chiricheş a suferit o fractură a piramidei nazale la finalul primei reprize cu Newcastle (0-1) şi a fost scos la pauză de Villas Boas. Fundaşul central a fost înlocuit de Victor Piţurcă pentru barajul cu Grecia cu dinamovistul Dragoş Grigore şi, cel mai probabil, în locul său va fi folosit Florin Gardoş
-În lipsa lui Chiricheş, banderola va ajunge la Raţ sau la Marica
Ghinion pentru naţionala României chiar înainte de barajul cu Grecia. Poate cel mai important jucător al nostru, Vlad Chiricheş, nu va fi pe teren în „dubla“ care ne poate duce la Cupa Mondială din 2014. Fundaşul central a suferit o fractură a piramidei nazale în partida de campionat de ieri, cu Newcastle, în urma unui contact cu colegul său din apărare, Dawson. Jucătorul român a fost înlocuit imediat şi a fost transportat la spital. Acolo, medicii au dat verdictul după câteva ore. „Primul diagnostic spune că este vorba despre o fractură a piramidei nazale. Din câte ştiu, mâine (n.r. - azi) mai are un consult la un medic de specialitate şi dacă se confirmă, 99% nu va juca cu Grecia“, a spus Victor Piţurcă pentru ProSport, la puţine momente după incident. Câteva ore mai târziu, selecţionerul a renunţat însă la serviciile lui Chiricheş pentru barajul cu Grecia, în locul său fiind chemat dinamovistul Dragoş Grigore. Pentru postul de fundaş central este foarte posibil să fie preferat titular Florin Gardoş, care a demon-strat în ultima perioadă că este într-o formă foarte bună, în timp ce al doilea apărător central va fi Dorin Goian.
Această accidentare este una destul de comună în rândul fotbaliştilor din cauza deselor contacte pe care aceştia le au în timpul unui meci. Nu este o lovitură care să te ţină foarte mult în afara gazonului, dar cel mai devreme Chiricheş poate reveni abia peste zece zile. Fostul său coleg, Cristi Tănase, a fost lovit de Râpă în Supercupa României şi a li