Marile victorii se pregătesc din timp. În cantonamente, iarna, sus în vârful muntelui, în sala de forţă sau în cea de recuperare, în cazul în care vorbim de sport şi tot ce implică acesta. La fel stau lucrurile şi în cazul victorilor ce presupune muncă, sudoare iar, uneori, chiar umilinţă din partea celor care te privesc cu ironie, cinism sau dispreţ.

Tot aşa şi în politică, acolo unde, izbânzile se clădesc cu trudă şi răbdare, inclusiv cu minciuni, trădări şi intrigi.

De nouă ani, PSD a simţit mai mereu aceste senzaţii generate atât de cei care s-au aflat la guvernare, cât şi din propriile neputinţe în plan electoral. Actualul preşedinte al României a triumfat şi în disputa cu Adrian Năstase, din 2004, şi în cea cu Mircea Geoană, marele perdant al alegerilor din 2009. Şi unul, şi altul au avut de tras şi de pătimit după ciocnirile cu animalul politic, Traian Băsescu. Geoană a pierdut şefia partidului, ba chiar a fost marginalizat, inclusiv de Victor Ponta, în timp ce Adrian Năstase a păţit-o şi mai rău, ajungând în spatele gratiilor.

Astăzi, PSD se află la Putere şi, parcă vrând să ne arate că n-a învăţat nimic din istoria trecută, îşi priveşte de sus adversarii politici, la fel cum o făceau aceştia cândva: cu ironie, cinism, dispreţ şi cu siguranţa de sine că un partid atât de mare poate intra în istorie cu un preşedinte propriu, ales în 2014. Cel puţin aşa lasă să se înţeleagă cel numit de Ion Iliescu, drept „Prostănacul“ şi umilit de Băsescu în ultima zi a campaniei pentru Cotroceni din 2009.

La Consiliul Naţional al partidului, desfăşurat la sfârşitul săptămânii, Geoană a uitat că, la fel ca un pugilist, a fost de câteva ori numărat, în picioare, după loviturile primite nu doar de la adversari, şi a emis tot felul de păreri legate de capacitatea acestui partid, în faţa căruia s-a angajat că, anul viitor, va pune umărul