Premierul Victor Ponta a oferit un interviu pentru revista „Q Magazine“ în care a discutat pe marginea subiectelor fierbinţi din ultima perioadă: politica externă a României, candidatul PSD la prezidenţiale, investiţiile străine, exploatarea gazelor de şist, proiectul Roşia Montană şi creşterea salariilor şi a pensiilor.
Principalele declaraţii ale premierului Victor Ponta
Despre politică externă
Rusia nu seamănă în niciun caz cu nicio altă ţară din regiune şi modelul pe care eu îl am în vedere pentru dezvoltarea României este un model apropiat ca dezvoltare şi ca dimensiune de ţara noastră. Mă inspiră, de pildă, şi încerc să folosesc lucrurile bune din modul în care în ultimii ani Polonia, sub Donald Tusk, s-a dezvoltat, dar şi, privind un pic mai sus, la lucrurile foarte bune făcute în ultimii ani în Turcia. Cred că Polonia şi Turcia sunt ţările spre care orice guvern din România ar trebui să se uite în ceea ce priveşte politicile economice şi de dezvoltare.
Suntem aliaţi cu Statele Unite de mult timp. Cu toate acestea, beneficiile noastre nu sunt decât de „securitate”, concept care este prezent în toate discursurile publice ale oficialilor români. Concret însă, acest parteneriat nu ne-a ajutat nici economic – SUA fiind pe locul 12 ca investiţii în România –, nici cultural, nici educaţional, nici măcar din punct de vedere al dotării Armatei. Qui prodest, totuşi?
Despre proiectul Roşia Montană
Nu îl regret deloc, dimpotrivă, ceea ce s-a întâmplat mi-a confirmat faptul că o decizie atât de importantă, după 14 ani în care nu s-a făcut nimic, nu poate fi luată în mod legitim doar de un prim-ministru sau de câţiva miniştri şi mi s-a confirmat faptul că anii de propagandă au lăsat urme adânci, că sunt lucruri care trebuie îndreptate chiar şi faţă de cum le-am văzut noi în Guvern, şi mă refer la anumite soluţii pe care co