Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firmele sătmărene, somate să revină cu sediul social

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 11 noiembrie 2013 ·

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a ţinut să someze firmele sătmărene care şi-au mutat sediul social în mediul rural pentru a scăpa de impozitele mai mari să revină asupra deciziei. În caz contrar, acestea vor plăti o taxă specială pentru traficul greu. Mai exact, după deschiderea drumului de ocolire, orientat pe tronsonul ce va fi amenajat pe un drum vicinal paralel cu strada Barițiu, ce va fi inaugurat în câteva săptămâni, maşinile de mare tonaj vor avea acces pe străzile din municipiul reşedinţă de judeţ doar în cazul achitării unei taxe speciale. Potrivit edilului şef, dacă îşi vor muta sediul social în Satu Mare, firmele vizate vor beneficia de o serie de facilităţi în acest sens. “Eu i-am atenţionat pe cei care sunt agenţi economici şi care au sediul social pe la Turţ, pe nu ştiu pe unde, şi vin şi distrug oraşul că o să aibă o problemă. În momentul în care am dat drumul la centură şi am închis circulaţia în oraş nimeni nu trece fără să plătească. Să fie clar! Ori îşi mută sediul social şi plătesc taxe şi impozite în Satu Mare, şi atunci le acordăm facilităţi, ori care nu vor traversa prin oraş exact cu regimul pe care o să îl aibă alte firme din alte judeţe sau din alte ţări. Şi aşa mi se pare corect. Sunt banii dumneavoastră, ai sătmărenilor în infrastructură. Nu mi se pare corect ca o maşină de 40 de tone să distrugă jumătate de pod şi dumneavoastră să plătiţi reparaţiile. Îi atenţionez încă o dată, a doua oară!”, a declarat primarul Dorel Coica.

Reamintim că la propunerea Primăriei Satu Mare, Consiliul Local al municipiului Satu Mare a aprobat în cursul lunii aprilie un regulament privind accesul pe raza municipiului a autovehiculelor cu masă mai mare de 3,5 tone. Regulamentul prevedea plata unor taxe care începeau de la 20 de lei/zi, care puteau ajunge până la 1.800 lei/an, în funcţie de zonă şi capacitatea camioanelor. Deşi hotărârea urma

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 56 minute
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 58 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°