JoongAng Ilbo, un cotidian conservator, nu citează decât o singură sursă anonimă dar cel puţin un grup de transfugi nord-coreeni ajunşi în Coreea de Sud a declarat că a primit informaţii care confirmă articolul cotidianului.
Execuţiile au avut loc la 3 noiembrie, în şapte oraşe din ţară, afirmă această sursă descrisă drept "familiară" cu afacerile interne ale Coreei de Nord, unde a fost recent.
În oraşul portuar Wonsan (est), autorităţile au reunit 10.000 de persoane pe un stadion pentru a asista la execuţia prin împuşcare a opt condamnaţi, potrivit acestei surse care citează un martor ocular.
Cei mai mulţi dintre condamnaţi au fost executaţi pentru că au urmărit emisiuni televizate sud-coreene, introduse clandestin pe DVD-uri sau stick-uri de memorie. Alţii au fost acuzaţi de prostituţie.
Daily-NK, un site de ştiri administrat de transfugi nord-coreeni şi care dispune de o reţea de surse în Coreea de Nord, a declarat că nu are informaţii în legătură cu acest subiect.
Un alt site, administrat tot de refugiaţi, North Korea Intellectual Solidarity, subliniază că mai multe surse l-au informat, în urmă cu câteva luni, despre un viitor val de execuţii publice.
"Regimul pare să se teamă de posibilitatea de schimbare a stării de spirit a oamenilor şi încearcă să le inducă teamă", apreciază un oficial al site-ului.
Coreea de Nord comunistă este condusă cu mână de fier de trei generaţii de aceeaşi familie, Kim. În prezent, liderul nord-coreean este Kim Jong-un, nepotul lui Kim Il-sung.
JoongAng Ilbo, un cotidian conservator, nu citează decât o singură sursă anonimă dar cel puţin un grup de transfugi nord-coreeni ajunşi în Coreea de Sud a declarat că a primit informaţii care confirmă articolul cotidianului.
Execuţiile au avut loc la 3 noiembrie, în şapte oraşe din ţară, afirmă această sursă descrisă drept "familiară"