Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din nou cu Dinamo în Cupă

Publicat in Pandurul, marți 12 noiembrie 2013 ·

Pandurii vor juca în sferturile Cupei României contra echipei care i-a eliminat anul trecut din competiţie, Dinamo. Gorjenii n-au avut noroc şi vor disputa meciul la începutul lui decembrie în deplasare la Bucureşti.

Dinamo-Pandurii e cel mai interesant duel din sferturi. Petrolul-Vaslui e un alt meci tare în timp ce Steaua şi Astra au fost cele mai norocoase şi vor juca acasă cu Oţelul, respectiv la Chiajna cu Viitorul Constanţa.

Istorie dulce-amară contra „câinilor”

Spre deosebire de rundele precedente în care au jucat cu Farul Constanţa acasă şi la Timişoara cu Ripensia, pandurii n-au mai avut noroc în Cupă. Elevii lui Pustai vor juca în sferturile competiţiei cu Dinamo. „Câinii roşii” au ieşit mai întâi din urnă aşa că au avantajul de a juca pe teren propriu. Pandurii au amintiri plăcute, dar şi urâte cu Dinamo în Cupă. În 2006, pe vremea când Dinamo era campioană, gorjenii au furnizat marea surpriză şi au câştigat cu 1-0 pe „Lia Manoliu” prin golul lui Ilie Iordache. Anul trecut însă, echipa condusă la acea vreme de Grigoraş pierdea cu 1-2 pe teren propriu cu Dinamo în optimi după un autogol al lui Mamele în prelungiri şi era eliminată din competiţie. Echipele bucureştene sunt cele care au scos pandurii din Cupă în ultimele două sezoane, Rapid reuşind o victorie cu 2-0 în Giuleşti în sferturi în 2011. Pandurii şi Dinamo se vor bate acum pentru un loc în semifinale pe 3, 4 sau 5 decembrie la Bucureşti, în funcţie de ce vor decide televiziunile. Gorjenii caută să repete cea mai bună performanţă din Cupă, semifinala din 2007. Atunci, treceau de Dinamo şi Oţelul Galaţi şi erau eliminaţi de Rapid, 0-2 într-un meci jucat la Timişoara.

Program sferturi Cupă (3-5 decembrie):

Dinamo – Pandurii, Steaua – Oţelul, Petrolul – Vaslui şi Viitorul Constanţa – Astra Giurgiu

Ultim succes – Pandurii au învins ultima oară Dinamo

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 George Simion a votat împreună cu Călin Georgescu

Ziua Constanta acum 10 minute
Astăzi, 4 mai 2025, George Simion alături de Călin Georgescu au mers împreună să-și exercite dreptul la vot. George Simion a fost însoțit de Călin Georgescu la urne, la primele ore ale dimineții, după ce s-au deschis urnele.

Alegeri prezidențiale 2025. Primul candidat care a votat imediat cum s-au deschis urnele

HotNews acum 50 minute
Candidata PUSL la alegerile prezidențiale 2025, Lavinia Şandru, s-a prezentat, duminică, la ora 7.00, la secţia de votare de la Colegiul „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti. „Am venit cu gândul şi am votat cu acelaşi gând că votul meu merge pentru Rom

BBC: Rezultatul alegerilor din România este aşteptat cu nervozitate în capitalele europene, la Washington, Kiev şi Moscova

HotNews acum 56 minute
Românii vor încerca din nou să aleagă duminică un nou preşedinte, la şase luni după ce prima încercare s-a încheiat cu scandal şi confuzie, scrie BBC, potrivit News.ro. Un outsider radical cu înclinaţii mistice, Călin Georgescu, s-a clasat pe primul

LIVE Război în Ucraina, ziua 1166: Atac nocturn cu drone al Rusiei asupra Kievului. Mai multe clădiri și mașini au fost incendiate

HotNews acum 20 minute
Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului, în timpul nopții. Potrivit oficialilor din capitala ucraineană, mai multe clădiri rezidenţiale şi maşini au fost incendiate în tot oraşul, scrie Reuters, citată de News.ro. Evoluțiile de duminică, ziu

Tarifele lui Donald Trump aplicate importurilor din China scumpesc rochiile de mireasă şi ameninţă micile afaceri din industrie / La cat au ajuns costurile totale cu o nuntă în America

G4Media acum 37 minute
Statele Unite resimt efectele tarifelor de 145% impuse de administraţia Trump asupra importurilor din China, în special în industria rochiilor de mireasă, unde aproximativ 90% din produse sunt fabricate în Asia. Producătorii şi micile magazine speci

Elon Musk a transformat oficial complexul industrial SpaceX în municipalitate

G4Media acum 47 minute
Multimiliardarul american Elon Musk a reuşit sâmbătă în tentativa sa de a crea un mic oraş în Texas în jurul complexului industrial al companiei sale spaţiale SpaceX, aproximativ 300 dintre angajaţii săi votând aproape în unanimitate în favoarea sa,

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 10 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 10 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 12 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Vremea

București
acum

18°
dum.

14°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

12°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°