”Prefer sa deranjez cu adevarul, decat sa fac pe plac cu lingusiri”, spunea filosoful antic Seneca. Din 4 aprilie a.c., a doua zi dupa numirea lui Kovesi la sefia DNA cu acordul lui Ponta ( ieri Ponta se plangea la Antena 3 de activitatea lui Kovesi, de parca nu el ar fi pus-o acolo), am renuntat la rezervele si precautiile impuse de solidaritatea obligatorie in partid inaintea alegerilor si pentru o scurta perioada de gratie dupa acestea.
Criticile publice, constante si argumentate la adresa lui Ponta si a echipei sale au avut drept consecinte, printre altele: izolarea mea la nivelul conducerii partidului al carui membru sunt, critici din partea unor lideri, dar si incurajari din partea unor colegi, care nu indrazneau sa mi se alature pe fata. Toate acestea nu m-au oprit din drum, dimpotriva, mi-au intarit convingerea ca atitudinea mea este mult mai utila PSD decat, spre exemplu, cea a unor impostori, gen Vasile Dancu, sau a unor sociologi-servili, gen Mirel Palada, sau pur si simplu a unor tradatori, gen Ioan Rus, Ilie Sarbu sau Gabriel Oprea s.a. Toate acestea m-au determinat sa scriu randurile ce urmeaza.
Comentariile si analizele publice facute pe textele vorbitorilor la Consiliul National al PSD de oameni cu orientari diverse au o concluzie comuna: Ponta va fi candidatul PSD la prezidentialele de anul viitor. Argumentele celor din conducerea PSD care-l imping pe Ponta spre aceasta candidatura sunt legate nu doar de orgolii de partid, cat mai ales de perspectiva ca actuala Constitutie sa ramana in vigoare si dupa prezidentiale, asa incat un presedinte al Romaniei din alt partid sa devina un pericol potential pentru PSD: viitorul presedinte ar putea desemna un alt premier, eventual din alt partid sau un tehnocrat, viitorul presedinte va detine controlul institutional asupra unor servicii de care multi psd-isti cu ”schelete in dulap” se tem etc. Si
