HCM Baia Mare a obţinut victoria mult dorită în disputa cu fetele de la HC Thuringer. Însă oficialii echipei din Germania au acuzat în termeni duri maniera de arbitraj al cuplului sloven care au fluierat pentru HCM Baia Mare-HC Thuringer, ţinând să arate că un astfel de arbitraj distruge toată munca depusă de un sportiv pentru a avea parte de un meci arbitrat corect şi fără a ţine partea unuia sau altuia, voit sau nevoit.
„A fost un meci greu. Ne-am dorit foarte mult victoria, am obţinut victoria pe care ne-o doream, dar din păcate nu la diferenţa pe care ne-o doream noi, de 8 goluri. Se întâmplă, mergem mai departe, trebuie să ţinem capul sus şi la anul să facem o figură mult mai frumoasă. Despre meciul cu Gyor cred că vom vorbi abia de luni încolo”, a declarat Luciana Marin (HCM Baia Mare).
„Ne-am propus să venim aici la Baia Mare să câştigăm cel puţin un punct. Pentru că atât ar fi fost necesar ca să avem o finală cu Hypo pe care ar fi trebuit atunci să o câştigăm numai la un singur gol, dar aşa, prin faptul că am pierdut la un singur gol va trebui să îi batem acasă la 7 goluri diferenţă ca să rămânem în Liga Campionilor.
Cred că apărarea noastră a funcţionat bine cele 60 de minute. Cele 20 de goluri pe care le-am primit arată acest lucru, că de obicei noi tragem în jur de 30 în orice meci. Nu am jucat jocul nostru rapid de care avem nevoie.
Am avut apărare bună, din păcate atacul nu. Vreau să zic numai o statistică. 7m a fost 1 la 10 şi nu comentez, pentru că fiecare poate să îşi facă calculele. Lucrăm zi de zio şi chiar trebuie să îţi pui întrebarea dacă e necesar ca cineva să îşi bată joc de munca sportivului. Pentru că sunt nişte chestii care pur şi simplu nu pot fi acceptate”, a punctat antrenorul celor de la HC Thuringer, Herbert Muller.
„Abia aştept să văd ce e cu arbitrii aceştia. Pentru că noi am venit aici ca să facem un meci fru