Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni în creştere, în urma unor informaţii privind preluarea unor companii din sectorul sănătăţii şi a datelor peste aşteptări din industria chineză, transmite Bloomberg.
Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,3%. De la începutul acestui an Stoxx Europe 600 a urcat cu 16% şi se îndreaptă spre cea mai mare creştere anuală după 2009.
"Am văzut câţiva indicatori care arată accelerarea creşterii economice în China. Se pare că am depăşit cele mai mari temeri legate de China, iar econonomia a revenit pe un trend ascendent. Este un lucru bun pentru companiile europene", a declarat Andrea Williams, director pentru Europa la Royal London Asset Management în Londra.
Producţia industrială din China a crescut cu 10,3% în luna octombrie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică din această ţară.
Indicii naţionali au crescut pe toate pieţele de capital din Europa Occidentală, cu excepţia Islandei şi Greciei. Indicele londonez FTSE 100 şi DAX al bursei din Frankfurt au urcat cu 0,3%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 0,7%.
Acţiunile producătorului spaniol de plasmă Grifols au avansat cu 4,5%, după ce Novartis a anunţat că îi vinde divizia specializată în transfuzii de sânge pentru 1,68 miliarde de euro, tranzacţia urmând să fie finalizată în prima jumătate a anului viitor.
Titlurile producătorului de medicamente Shire din Duplin au crescut cu 0,9%. Shire a convenit preluarea companiei americane ViroPharma pentru 4,2 miliarde de dolari.
BSkyB a înregistrat un declin de 11% al titlurilor, cel mai amplu după octombrie 2008. Compania britanică, ale cărei canale de televiziune au transmis meciurile de fotbal din Premier League din 1992, a pierdut drepturile de televizare a jocurilor din Liga Campionilor şi Europa Legue,