Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saint-Gobain Glass: Consumul de sticla decorativa a crescut cu 13% pe piata locala in ultimii trei ani

Publicat in Wall-Street.ro, luni 11 noiembrie 2013 ·

„Desi sticla clara (float) ocupa in continuare cel mai mare procent din consumul de sticla de interior, aproximativ 67%, in ultimii trei ani s-a inregistrat o crestere semnificativa si pe segmentul celei de design si a oglinzilor. Tendinta este de a construi designul interior in deplin acord cu natura, prin intermediul unor produse revolutioare care pot oferi atat confortul, cat si frumusetea de care are nevoie interiorul unei case”, a declarat Cosmin Popescu, directorul de marketing al Saint-Gobain Glass Romania.

Daca acum trei ani, sticla float ocupa aproximativ 80% din consumul total de sticla de interior, in prezent, aceasta ocupa aproximativ 67%, 30% din consum fiind reprezentat de sticla decorativa si de segmentul de oglinzi.

Printre principalele categorii de produse pentru care se utilizeaza sticla decorativa sau oglinzile, in sectorul non-rezidential, se regasesc usile, balustradele, partitionarile (pereti despartitori), scarile, placarile si compartimentarile. In ceea ce priveste sectorul rezidential, sticla lacuita, de exemplu, este utilizata in special pentru placari mobiler si decoratiuni, culorile preferate in acest sens fiind albul pur, negrul intens sau rosul.

“Placarile si partitiile din sticla la interior au cunoscut o crestere in perioada 2008-2010, cand piata de constructii din Romania a inregistrat un avans semnificativ. Mai mult decat atat, accesul la informatie si dorinta arhitectilor de a construi sustenabil utilizand materiale care sa ofere confortul necesar, dar si un design inovativ au contribuit la cresterea suprafetelor vitrate si in interiorul locuintelor”, a mai spus Cosmin Popescu.Ce ar determina cresterea consumului sticlei de interior

Studiul Saint-Gobain Glass a mai aratat ca majorarea consumului de sticla de interior ar putea fi determinata de cresterea productiei de mobilier dedicat pietei interne si a cele

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 6 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 6 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 9 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 14 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 11 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 7 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°