Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Bistriţa a demarat procedura de achiziţie a stadionului "Jean Pădureanu" (VIDEO)

Publicat in CityNews Alba, luni 11 noiembrie 2013 ·

O comisie, condusă de edilul municipiului, Ovidiu Creţu, din care fac parte respinsabili din aparatul Primăriei şi trei consilieri locali, va negocia preţul de achiziţie a stadionului "Jean Pădureanu", dar şi a termenilor de cumpărare.

Ovidiu Creţu spune că municipalitatea ar putea să-şi permită să plătească rate anuale de aproximativ două milioane de lei, pe o perioadă de 15 ani, iar clubului de fotbal Gloria Bistriţa să i se permită folosirea gratuită a spaţiilor, dar toţi termenii vor fi negociaţi de comisia în cauză.

"Am primit adresa din partea reprezentantului legal (...), e vorba de o discuţie mai veche, cea de a cumpăra stadionul Jean Pădureanu, el să intre în acest fel în proprietatea municipiului Bistriţa şi el să fie, bineînţeles, folosit în continuare ca bază sportivă. Este o chestiune importantă, aceea de a ne asigura că ceea ce s-a realizat, practic prin efortul bistriţenilor, prin eforul unităţilor economice din municipiu să nu ajungă pe mâini străine, să fie lăsat în paragină şi apoi transformat în alte lucruri.

Dorim ca ceea ce s-a realizat acolo să fie păstrat în bune condiţii, să fie întreţinut şi să fie folosit de sportul bistriţean. Nu ascund faptul că nu intenţionăm să scoatem Gloria afară din stadionul respectiv, ci dimpotrivă să o susţinem să revină în prima ligă a fotbalului din România.

Noi înfiinţăm acum o comisie care va negocia practic preţul şi întreg contractul de cumpărare, urmând ca această comisie să vină în faţa Consiliului Local, cât se poate de repede, poate într-o şedinţă extraordinară cu nişte propuneri concrete, astfel îmcât să angajăm contractul respectiv, deci cumpărarea stadionului", spune Ovidiu Creţu.

Acesta mai spune că municipalitatea nu-şi pune problema să cumpere şi echipa. "Consider că nu e cazul ca administraţia să devină proprietara unei astfel de echipe. Gloria are nevoie de bani pent

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 19 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum 46 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°