L-am întâlnit pe Michel Serres o singură dată, în 1990. Era, cred, prin martie sau aprilie 1990. Regimul lui Ceauşescu se prăbuşise, iar universităţile româneşti care beneficiau, ca dealtfel întreaga Românie, de un imens capital de simpatie, îi primeau deja pe primii intelectuali din Vest care veneau să le sprijine în perioada post-totalitară.
Serres a fost unul dintre cei dintâi care au ajuns în România. Din câte îmi dau seama, vizita a fost o iniţiativă pur privată. Subsemnatul i-a găsit pe Michel Serres şi Alain Touraine care umblau fără o adresă precisă, pe coridor, la sediul de la "Drept", dornici să se întâlnească cu studenţii.
S-a convocat în grabă o conferinţă la sediul Rectoratului. Au participat câteva zeci de studenţi şi profesori, după ce vorba s-a răspândit prin sălile de curs. A fost o seară minunată, cu doi dintre cei mai importanţi intelectuali francezi ai vremii. La sfârşit, Michel Serres ne-a împărţit câteva cărţi aduse într-o valiză mică, din aluminiu.
Zilele trecute, numele lui Michel Serres a apărut din nou la ştiri. Într-un interviu în La Dépche, venerabilul filozof a denunţat invazia cuvintelor englezeşti în limba franceză. Dar nu oricum, ci în termeni incendiari. Sunt mai multe cuvinte în engleză pe panourile publicitare din Toulouse - a afirmat Serres - decât erau cuvinte germane pe afişele din timpul Ocupaţiei. Iar soluţia propusă de Serres este radicală: o "grevă lingvistică". Consumatorii francezi ar trebui să boicoteze firmele şi produsele care utilizează abuziv termeni din limba engleză.
Nu mă pronunţ în privinţa ideii lui Michel Serres. Cunosc foarte bine sensibilităţile franceze, dar am un şi mare respect pentru limba engleză. În plus, nu ştiu cât de practică este o asemenea propunere.
Interviul lui Serres din La Dépchemi-a adus aminte că şi noi avem, la nivelul culturii publice, o problemă asemănătoare
