Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centenarul primei căi ferate electrificate din ţară a fost sărbătorit la Ghioroc

Publicat in Glasul Aradului, luni 11 noiembrie 2013 ·

La Ghioroc s-a sărbătorit, sâmbătă, Centenarul inaugurării primei căi ferate electrificate din ţară şi din Sud-Estul Europei. Organizatori ai acestui eveniment au fost Primăria Ghioroc şi Societatea Numismatică Română- secţia Arad, sprijinite de Prefectura Judeţului Arad, Consiliul Judeţean Arad, Primăria Arad, Compania de Transport Arad, Complexul Muzeal Arad şi Serviciul Judeţean Arad al Arhivelor Naţionale. Deschiderea festivă a avut loc în sala de şedinţe a Consiliului Comunal Ghioroc cu participarea primarului şi a preşedintelui secţiei Arad a SNR, fratele acestuia din urmă, prof. dr Virgil Valea, fiind cel care a rezumat istoricul Căii Ferate Arad-Podgoria.

Darea în exploatare a liniei electrice, singura cale ferată electrificată din România până în 1965 şi a opta din lume, a închegat un nou tip de comunitate interlocală şi a facilitat accesul locuitorilor din zonă la şcolile şi instituţiile administrative şi culturale din oraş, precum şi la piaţa forţei de muncă şi la piaţa de desfacere a produselor agricole. Săgeata Verde a mai reunit micii comercianţi din judeţ şi s-a impregnat în memoria afectivă a generaţii întregi de locuitori ai zonei, motiv pentru care întâlnirea de la Ghioroc a fost marcată de nostalgie şi speranţă. „N-am să mă opresc aici. Cu eforturile Primăriei şi a oamenilor de bine de aici din zonă o să organizăm un muzeu aici, la Ghioroc”, a spus Puiu Emilian Valea, preşedintele Secţiei din Arad a Societăţii Numismatice Române, care a expus pentru prima dată materialul adunat în ultimii 50 de ani la intrarea principală.

Cu această ocazie, primarul comunei, Corneliu Popi Morodan, a vorbit şi despre un plan de dezvoltare a Podgoriei Aradului şi a judeţului.

„Ne-am gândit şi la – să spunem aşa – revigorarea Săgeţii Verzi. Planurile acestea, să ştiţi, sunt măreţe şi pălaria e mare pentru noi ca Primărie. Sperăm ca Uniunea Europ

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 54 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 51 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°