In aceasta saptamana, politistii vor organiza mai multe actiuni preventive, pe raza intregului judet, pentru depistarea elevilor care chiulesc de la orele de curs. Oamenii legii au verificat, la sfarsitul saptamanii trecute, mai multe baruri si restaurante din zonele unitatilor de invatamant, in vederea depistarii minorilor care consuma alcool sau joaca la jocuri de noroc. Controalele continua pe toata perioada saptamanii.
"Saptamana trecuta, de exemplu, politistii din cadrul politiei orasului Târgu Frumos au actionat în zona unitatilor scolare, pentru cresterea gradului de siguranta a elevilor, a personalului didactic si prevenirea delincventei juvenile în incinta si în zonele adiacente a patru unitati de învatamânt. A fost verificat modul în care se asigura paza unitatilor scolare si accesul în incinta unitatilor de învatamânt, în acest sens fiind instruit personalul de paza. De asemenea, au fost controlate cinci unitati de alimentatie publica si au fost intreprinse doua intalniri cu personalul unitatilor de invatamant", au precizat reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean Iasi.
In aceasta saptamana, politistii vor organiza mai multe actiuni preventive, pe raza intregului judet, pentru depistarea elevilor care chiulesc de la orele de curs. Oamenii legii au verificat, la sfarsitul saptamanii trecute, mai multe baruri si restaurante din zonele unitatilor de invatamant, in vederea depistarii minorilor care consuma alcool sau joaca la jocuri de noroc. Controalele continua pe toata perioada saptamanii.
"Saptamana trecuta, de exemplu, politistii din cadrul politiei orasului Târgu Frumos au actionat în zona unitatilor scolare, pentru cresterea gradului de siguranta a elevilor, a personalului didactic si prevenirea delincventei juvenile în incinta si în zonele adiacente a patru unitati de învatamânt. A fost verificat modul în care se