Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titlurile Romgaz ar putea ajunge la 33,74 lei pe acţiune în următoarele 6 luni. Există însă riscuri semnificative pe termen mediu și lung

Publicat in Curierul, luni 11 noiembrie 2013 ·

Mâine intră la tranzacţionare acţiunile Romgaz SA Mediaş (SNG), după oferta publică derulată cu succes la sfârşitul lunii trecute. Preţul de închidere al ofertei de 30 lei/acţiune indică o evaluare mai atractivă a companiei faţă de media societăţilor cu profil similar din Europa, semnalează o analiză a casei de brokeraj X-Trade Brokers România remisă redacţiei, ca punctează că acest lucru lasă loc de apreciere a acţiunilor producătorului de gaze naturale în piaţa secundară. Luând în calcul indicatorii după care se tranzacţionează companii de profil din Rusia, Suedia, Polonia, România și Norvegia, XTB indică un preţ-ţintă de 33,74 lei/acţiune pentru acţiunile SNG în următoarele şase luni, ceea ce ar fi echivalent cu o creştere de 12,47% faţă de preţul la care s-a închis oferta publică şi un avans de 18,38% faţă de preţul de 28,5 lei/acţiune rezultat din discountul de care au beneficiat micii investitori care au subscris în primele zile ale ofertei. La preţul de 30 lei/acţiune, titlurile SNG au un indicator al preţului acţiunilor faţă de câştigurile anuale de 8,7, faţă de media de 9,5 a indicatorului PER al unor societăţi din domeniul gazelor naturale din Rusia analizate de X-Trade Brokers. De asemenea, raportul dintre preţ şi activele deţinute este de 1,22, semnificativ mai atractiv decât media de 2,12 al indicatorului P/BV pentru companiile care au fost luate pentru comparaţie. Romgaz este însă mai scumpă privind raportul dintre preţ şi cifra de afaceri, de 2,86 faţă de media de 2,24. SNG, o acţiune evaluată fundamental la 32,14 lei/acţiune Folosind o evaluare medie care ia în calcul atât analiza comparativă a indicatorilor de evaluare, cât și estimarea valorii pornind de la valoarea prognozată a dividendului, o valoare considerată justificată fundamental se situează la 32,14 lei/acțiune, spun analiştii XTB, societate poloneză care în România operează un pool de tra

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 59 minute
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 32 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 50 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 36 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 2 ore
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°