Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a aflat despre un "celebru" raport pe tema Roşia Montană pe care îl are fostul ministrul UDMR Kelemen Hunor şi cu care acesta a plecat din Guvern fără să îl prezinte Executivului, ceea ce, potrivit şefului statului, nu este cinstit.
El a făcut afirmaţia în contextul unor critici pe care le-a formulat la adresa premierului Ponta.
"Cum să îl las şi să nu-i spun: «Măi prim-ministru, oi fi tu plagiator, dar nu poţi să treci contractul Roşia Montană prin Parlament, trebuie să ţi-l asumi»? I-am spus, în condiţiile în care eu nu am fost şi nu sunt un adversar a proiectului. Mi-a apărut însă un mare semn de întrebare. Am aflat de celebrul raport pe care îl are ministrul Hunor (Kelemen Hunor, n.r.) şi cu care a plecat din Guvern făra să îl dea Guvernului. Cred că a fost necinstit aici, indiferent în ce condiţii a fost finanţat acel raport", a spus Băsescu la B1TV.
Raportul a fost prezentat, în octombrie, într-o conferinţă de presă susţinută de Şerban Sturdza, vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din Români (OAR) şi al fundaţiei Pro Patrimonio, Sergiu Nistor, preşedintele ICOMOS România, Ştefan Bâlici, vicepreşedinte al Asociaţiei "Arhitectură. Restaurare. Arheologie" (ARA), şi Alexandru Dragoman, cercetător la Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române.
La Roşia Montană se află cel mai important complex de mine aurifere subterane din perioada romană, cunoscut în lume, zona find eligibilă pentru includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO, relevă raportul întocmit în 2010 de profesori arheologi de la universităţile Oxford şi Leicester.
Într-o conferinţă susţinută pe 23 septembrie în Capitală, reprezentanţii Pro Patrimonio au acuzat Ministerul Culturii de blocarea includerii zonei Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO şi au reclamat secretizarea raportului arheologic al