Doi bărbaţi din Vicovu de Sus sunt cercetaţi de poliţie sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat, după ce, ajutaţi de încă patru complici, au luat un generator electric de peste 500 de kilograme din curtea unui tânăr din Satu Mare, care ar avea o datorie faţă de ei.
Vinerea trecută, o femeie în vârstă de 56 de ani, din comuna Satu Mare, a sesizat poliţia că mai multe persoane au intrat în curtea locuinţei sale abuziv şi au ridicat un generator electric care aparţine fiului său, Adrian Lavric, în vârstă de 33 de ani. Furtul ar fi fost comis efectiv de doi dintre indivizi, Florin Ţugui, în vârstă de 29 de ani, zis „Kempes”, şi Ilie Ursachi, de 41 de ani, zis „Falco”, cu care de altfel păgubitul se cunoaşte foarte bine.
Audiat de poliţie, păgubitul a declarat că a lucrat împreună cu cei doi în Italia şi are cu aceştia un litigiu legat de nerespectarea de către el a unor promisiuni financiare.
Generatorul electric, de provenienţă italiană, valorează în jur de 1.800 de euro.
Poliţiştii continuă ancheta pentru a lămuri care este relaţia dintre victimă şi cei doi.
Doi bărbaţi din Vicovu de Sus sunt cercetaţi de poliţie sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat, după ce, ajutaţi de încă patru complici, au luat un generator electric de peste 500 de kilograme din curtea unui tânăr din Satu Mare, care ar avea o datorie faţă de ei.
Vinerea trecută, o femeie în vârstă de 56 de ani, din comuna Satu Mare, a sesizat poliţia că mai multe persoane au intrat în curtea locuinţei sale abuziv şi au ridicat un generator electric care aparţine fiului său, Adrian Lavric, în vârstă de 33 de ani. Furtul ar fi fost comis efectiv de doi dintre indivizi, Florin Ţugui, în vârstă de 29 de ani, zis „Kempes”, şi Ilie Ursachi, de 41 de ani, zis „Falco”, cu care de altfel păgubitul se cunoaş