Au trecut aproape cinci luni de la tragicul accident din Muntenegru, acolo unde 18 români au pierit, iar alţi 29 au fost răniţi după ce autocarul în care se aflau s-a prăbuşit într-o prăpastie, însă ancheta pare să bată pasul pe loc. Până acum, autorităţile muntenegrene nu au dat un verdict clar a ceea ce s-a întâmplat în acele secunde fatale.
Din iunie, autorităţile române aşteaptă rezultatul anchetei făcute la faţa locului. Numai că, nici până azi, rudele celor 18 români care şi-au găsit sfârşitul striviţi între fiarele mastodontului şi cei 29 de supravieţuitori nu au primit un răspuns clar din partea autorităţilor muntenegrene.
Că a fost greşeala poliţistului George Ciobanu (foto), care s-ar fi aflat la volan, că a fost o defecţiune tehnică sau că şoferul a fost orbit de soare sau a vrut să ocolească un obstacol, nimic nu e lămurit. În aceste condiţii, rudele îndurerate şi cei schilodiţi fizic şi psihic au rămas doar cu întrebările. Cine e vinovatul? Pe de altă parte, nici firma care a dus românii în excursia morţii nu îşi poate recupera banii pe autocarul care s-a transformat într-un sicriu pe roţi. Tragedia care a îndoliat România s-a petrecut pe 23 iunie. Autovehiculul cu doi şoferi şi 45 de turişti s-a prăbuşit într-o râpă, după ce a derapat, în defileul râului Moraca, la Grlo. În accident, 18 români au murit, printre care şi poliţistul Ciobanu, iar 29 au fost răniţi.