„Ea era dependentă de muzică, nu de glorie, era îndrăgostită de pian, nu de public”…

Lumea bună sau crema societăţii este constituită, cel puţin din punctul de vedere al maselor, din inşi aparent inaccesibili. Nu este important la ce e bună această lume, după cum nici calitatea în sine, de a fi bună, nu este neapărat demonstrată sau demonstrabilă. Uneori, crema societăţii este compusă din elemente total nedigerabile. Este mai curând o mâzgă decât o cremă, este ceva ce nu înghiţi, ceva ce-ţi stă în gât, nu ceva către care tinzi şi la care n-ai acces. Dar pentru unii această aparentă lipsa a accesului, sau dificultatea de a-l dobândi, reuşeşte să pună „obiectul dorinţei” într-o lumină de-a dreptul idilică. Orice târtan devine obiect al adoraţiei sau al invidiei gloatei, doar pentru că gloata visează să încerce şi ipostaza vânatului, nu numai pe cea de vânător. Omul de rând se satură să stea la rând, să aibă viaţă personală, cu care oricum nu ştie ce să facă, aşa că începe să ticluiască planuri de a se cocoţa pe un piedestal. Nimeni nu râvneşte la vreun talent sau har, toată lumea vrea faimă.

Talentul este o povară inutilă, vine la set cu nopţi nedormite pe care le petreci altfel decât zăcând într-un colţ de club. Dar faima este o opţiune pe care astăzi fiecare dintre noi o poate lua în calcul la modul cel mai serios. Gradul de retard, urâţenia de orice natură, lipsa moralităţii şi a simţului ridicolului nu mai constituie piedici, ci trepte care te ajută să te înalţi până în vârful piramidei sociale.

Evoluţia, sau mai curând degenerescența sensului sintagmei „lume bună” a cunoscut diverse etape, de la stadiul în care se referea la valori umane, culturale, ştiinţifice şi artistice, până la cel de astăzi, în care descrie nişte indivizi cu bani, indiferent de metoda de care au făcut uz pentru a-i obţine. Eu nu am niciun fetish pentru nicio epocă, şi nu