Este doar prinţ, dar se poartă ca un rege ocrotitor pentru România. Prinţul Charles de Wales are ţara lui, dar el ne poartă de grijă şi nouă, românilor. Într-o lume a intereselor şi a războaielor economice sălbatice, el o face dezinteresat. Se pare că ne iubeşte, pur şi simplu, în timp ce noi nu ne mai putem suferi unii pe alţii, bolnavi de o dihonie care pare fără limite. Atitudinea sa faţă de România, în general, dar şi gesturile sale de dată mai recentă tind parcă să înlocuiască pe cele ale politicienilor români, care au cam uitat de promisiunile electorale şi de problemele ţării. Când un om ţine la tine, îi pasă dacă tu faci ceva bine, sau rău. Îi mai pasă şi de ce faci cu bunurile tale, unele dobândite, altele moştenite, fie de la Dumnezeu, fie de la cei dragi care ne-au părăsit pentru totdeauna. De exemplu, acestui prinţ străin, ca unui rege în funcţie al românilor, îi pasă mult de pădurile României, considerate o adevărată ”sărbătoare a biodiversităţii”. Şi ne spune că am mai avea avea vreo două milioane de hectare de păduri virgine (câţi dintre noi cunoşteam această cifră, preluată din mass-media? – s.a.), în care trăiesc în bună pace urşi carpatini, lupi, râşi şi alte animale sălbatice, tot mai puţine, pe care nu prea le mai întâlneşti în Europa. Altfel spus, avem în interiorul graniţelor un adevărat colţ de rai, unde Dumnezeu se mai odihneşte din când în când în timpul peregrinărilor Sale prin lume. Aici, apa şi aerul sunt pure, iar lumina la fel, aşa cum au fost lăsate de la începutul lumii. Tot aici cresc nişte fructe sălbatice, din care prinţul a început să facă gemuri şi dulceţuri pe care le duce în propria cămară, la Londra. Aşa procedează şi cu mierea de albineadunată fir cu fir de pe florile imaculate ale locului, după ce le plăteşte pe toate. Aşa procedează şi când cumpără câte o casă ţărănească, de parcă ar fi o operă de artă, dar pe care românul n