Scris de S.P.D. - La Muzeul de Artă din Timișoara (MAT) a fost creat, în premieră, un traseu educativ prin Galeria de Artă Europeană, care atrage atenția publicului asupra poveștilor picturilor, anunță muzeograful Marius Cornea. MAT este partener în cadrul proiectului „EXPO-EDU-TEXT. Textele de muzeu – între comunicare și educație”, care a început în luna mai și se va încheia în luna noiembrie.
Proiectul a fost coordonat de Asociația pentru Formare Profesională, în parteneriat cu Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, Colias International, Global Mindscape și Asociația pentru Protecția Patrimoniului.
„În cadrul proiectului s-au derulat două sesiuni ale unui program de formare profesională care s-au adresat muzeografilor și specialiștilor în educație muzeală, una la Muzeul de Artă din Timișoara și una la Muzeul Casa Mureșenilor Brașov. Programul de formare a fost conceput în echipă de către Alexandra Zbuchea, prodecan al Facultății de Management din cadrul SNSPA și consultant marketing cultural al RNMR, Angelica Iacob, specialist în educație muzeală, fondatoare a Global Mindscape, Christopher Wood, specialist în turism cultural, fondator al Australians Studying Abroad, Mihaela Murgoci, specialist în formare profesională în domeniul culturii și Amalia Alexandru, specialist în comunicare culturală. Proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
În cadrul sesiunii de la Timișoara au fost create o serie de texte, plecând de la cercetarea făcută de curatorul Galeriei de Artă Europeană, Marius Cornea. Textele au fost apoi editate și adaptate de aceeași echipă care a conceput și programul de formare profesională. Ele au fost testate în cadrul unei cercetări experiment – două focus grupuri, iar în funcție de feedback-ul publicului țintă ales au fost selectate textele care au fost puse la dispoziția publicului. Es