Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O parte din "comoara de la Munchen" ar putea fi înapoiată celui la care a fost găsită

Publicat in Romania TV, luni 11 noiembrie 2013 ·

Autorităţile germane cred că o parte din cele peste 1.400 de lucrări, provenind parţial din confiscări naziste din muzee şi de la evrei, vor fi înapoiate octogenarului din Munchen la care au fost găsite, afirmă săptămânalul Focus, preluat de AFP.

Potrivit unui audit al Oficiului central al vămii germane, printre desene, acuarele, litografii şi picturi figurează 315 opere confiscate de regimul hitlerist din muzee pentru că nu respectau criteriile estetice adoptate de nazişti şi care erau considerate "artă decadentă".

În cazul lucrărilor ce provin din "muzee naţionale, municipale sau regionale", nu pot fi aplicate drepturile proprietarilor iniţiali sau ale moştenitorilor acestora, apreciază raportul menţionat de Focus.

VEZI ŞI A fost descoperită comoara secretă a naziştilor: valorează un miliard de euro

În schimb, în cazul a 194 opere găsite în apartament, actele luate la percheziţie ar putea arăta că este vorba de lucrări vândute de colecţionari evrei la presiunea naziştilor. În cazul acestor opere, ai căror proprietari pot fi identificaţi, există şanse ca ele să fie recuperate de cei în drept, adaugă Focus.

Justiţia germană îl anchetează pentru fraudă fiscală şi tăinuire de bunuri pe Cornelius Gurlitt, fiul unui colecţionar german, Hildebrand Gurlitt, care i-a ajutat pe nazişti să vândă tablouri în străinătate.

Prezent la percheziţia din apartamentul său din Munchen, din februarie 2012, Gurlitt a fost interogat de poliţie şi eliberat sub control judiciar.

Se pare că Gurlitt a trăit mulţi ani fără să lucreze şi fără să fie înregistrat administrativ în Germania, vânzând din când în când opere moştenite de la tatăl său. Locuia într-un apartament unde domnea dezordinea, casa fiind plină de ambalaje şi cutii de conserve, unele expirate de 30 de ani.

Printre cele 1.406 opere găsite se număr

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 5 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 11 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 13 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 11 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 7 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°