Nino Sukhishvili: “Spectacolul este o demonstraţie intensă de energie masculină, salturi şi rotiri spectaculoase, piruete incredibile”
La 20 noiembrie “Georgienii zburători” se întorc La Sala Palatului cu un nou spectacol incredibil. Prilej de a schimba câteva cuvinte cu Nino Sukhishvili, directorul Baletului...
În Irlanda, la două străzi găseşti o companie de dans. Este la fel şi în Georgia?
Baletul Naţional Georgian Sukhishvili a fost fondat în 1945 de către Illiko Sukhishvili şi Nino Ramishvili, fiind prima companie de stat profesionistă de dans stat din Georgia. Aceasta a servit drept model multor companii fondate ulterior, însă niciuna dintre acestea nu este fondată pe aceeaşi tradiţie, pe o experienţă solidă şi pe aceleaşi valori. Aş spune că, din acest punct de vedere, suntem cu adevărat unici.
Nu sunteţi pentru prima oară în România. Ce puteţi spune despre precedenta experienţă românească (noiembrie 2011)?
Primul spectacol din România, pe care l-am susţinut la Sala Palatului, a fost o experienţă încântătoare şi interesantă. Am avut ocazia să întâlnim oameni minunaţi, iar publicul a fost realmente încântat de ceea ce a văzut pe scenă, o parte dintre cei prezenţi chiar au ţinut să ne transmită asta. Tocmai din acest motiv ne-am spus că este timpul să revenim în România pentru a oferi publicului şi mai multă energie, emoţii pozitive puternice şi o reprezentaţie memorabilă.
Ce faceţi voi este un act artistic… care implică mult curaj. Săbii, cuţite… accidente se mai întâmplă, nu?
Aşa ar părea însă, cu toată sinceritatea, trebuie să vă spun că accidentele se întâmplă foarte rar. Dansatorii sunt foarte experimentaţi, astfel încât pot executa toate aceste mişcări în deplină siguranţă. Ei se antrenează incredibil de mult timp – sunt perioade în care avem repetiţii timp de 4-5 ore în fieca