Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD, s-a stins la 11 noiembrie 1995. Îşi lăsa partidul în fruntea Opoziţiei politice de la Bucureşti: în acei ani tulburi de după 1989, Opoziţia se lupta cu regimul Iliescu, un brav noştenitor al regimului comunist.

Emulaţia provocată de moartea Seniorului în noiembrie 1995 a ajutat Opoziţia democratică să câştige alegerile din noiembrie 1996: CDR-ul conducea primul Guvern democratic din România post-revoluţionară.

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914 la Bobota, judeţul Cluj, într-o veche familie românească, cu mai multe generaţii de preoţi greco-catolici.

Între 1937 şi 1940 a fost secretar personal al lui Iuliu Maniu, iar din 1940 secretar politic al marelui lider naţional-ţărănist.

În iulie 1947, la fel ca cea mai mare parte a elitei politice româneşti, Corneliu Coposu a fost arestat, fiind întemniţat aproape 18 ani. Corneliu Coposu urma destinul tragic al bisericii pe care a slujit-o cu devotament: Biserica Greco-Catolică Unită cu Roma. În 1964 Corneliu Coposu a fost eliberat, avea jumătate din kilogramele pe care le avusese la momentul la care a început perioada de închisoare. Aproape că nu mai ştia să vorbească – timp de un an de zile a fost zidit (la propriu) într-o mică temniţă, nemaiavând contact cu nimeni.

În 1987 a afiliat PNŢ la Internaţionala Creştin-Democrată. În ianuarie 1990 a reînfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc (devenit Creştin Democrat). După 1989, urmaşii PCR-ului (FSN, PD PDSR) au încercat permanent să-l suprime pe Corneliu Coposu, ca una din vocile cele mai credibile ale societăţii civile. În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini.

În noiembrie 1995 Seniorul s-a stins, lăsând Opoziţia într-o situaţie bună, care i-a permis câştigarea alegerilor din 1996.

După moartea sa, inc