Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANI il acuza pe deputatul Niculae Mirkovici de conflict de interese

Publicat in Timis Online, luni 11 noiembrie 2013 ·

Scris de B.A.M - Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că deputatul Niculae Mircovici a încălcat prevederile legale privind conflictul de interese după ce şi-a angajat soţia la biroul parlamentar pe care îl deţine în Timiş. Deputatul riscă închisoare de la şase luni la cinci ani şi interzicerea dreptului de a mai deţine o funcţie publică.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de ANI, în perioada 5 ianuarie 2009 – 15 iunie 2010, deputatul Niculae Mircovici a angajat-o pe soţia sa pe funcţia de referent al biroului parlamentar pe care îl deţine în Timiş. În această calitate, soţia sa a realizat un venit net de 20.387 de lei.

„Niculae Mircovici a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă în baza căruia soţia sa a fost angajată în perioada 05 ianuarie 2009 – 15 iunie 2010 în funcția de referent în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 35, Timiş. De asemenea, au rezultat indicii privind posibila încălcare a dispozițiilor art. 2531 din Codul Penal al României, întrucât acesta a avizat contractul individual de muncă încheiat de soția sa cu Camera Deputaților, decizie în urma căreia soția acesteia a realizat un venit net în sumă totală de 20.387 Lei”, se arată în comunicatul de presă transmis de ANI.

Conform ANI, prin această decizie Niculae Mircovici a adus un folos material pentru o rudă a sa, ceea ce îl face vinovat de încălcarea prevederilor privind conflictul de interese, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcţie publică.

Reprezentanţii ANI au mai precizat că Mircovici nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. Dosarul a fost înaintat pro

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 10 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°