Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Vreau să fiu o campioană curată"

Publicat in Monitorul de Botosani, luni 11 noiembrie 2013 ·

La doar 18 ani, Loredana Toma a reuşit să fie în top la Campionatul Mondial de haltere pentru senioare.

Reporter: - Foarte puţină lume v-ar fi dat şanse la un loc onorabil înaintea Campionatului Mondial (CM) de seniori din Polonia. Aţi reuşit să vă clasaţi pe locul patru, o performanţă extraordinară pe care aţi realizat-o la numai 18 ani, din postura de cea mai tânără participantă la CM de seniori. Care a fost secretul acestei clasări?

Loredana Toma: - Trebuie să recunosc că, pe lângă munca acerbă, a fost şi puţin noroc, însă ştiţi cum e: în sport, ca şi în viaţă, norocul vine doar dacă munceşti. Degeaba ar fi fost ratările celor două adversare ale mele dacă eu nu aş fi reuşit să-mi fac treaba.

- Dar vă aşteptaţi să obţineţi această clasare?

- Sinceră să fiu, mă aşteptam la un loc şase. Acum, că am reuşit să fiu pe locul patru în lume nu poate să fie decât îmbucurător pentru mine. Pot spune că, prin acest rezultat, am intrat în elita sportului adevărat. Chiar dacă nu a fost o medalie, acest loc patru este cel mai important rezultat din cariera mea, nu egalează niciuna din cele peste 20 de medalii strânse în competiţiile internaţionale. Totodată sunt conştientă că este o clasare care mă obligă la mult mai mult.

- Am fi răutăcioşi dacă am afirma că acesta este maximum pentru dumneavoastră în această categorie.

- Nu e maximum, însă nu am să ascund faptul că am discutat cu antrenorul meu, Constantin Urdaş, ca pentru Jocurile Olimpice de la Rio din 2016 să ne pregătim pentru categoria 63 de kilograme.

- Şi când se va produce acest salt, această urcare în categorie?

- Mai mult ca sigur după Campionatul European de seniori, competiţie care va avea loc anul viitor, în aprilie, în Israel. După ce la Europeanul de seniori de anul acesta am obţinut trei medalii, două de argint şi una de bronz, obiectivul pe care îl voi avea

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale la Evaluare Națională 2025. Cu cât a crescut numărul mediilor de 10 după contestații

HotNews acum 23 minute
Rezultatele finale de la Evaluarea naţională 2025, după rezolvarea contestaţiilor, au fost publicate joi. După afișarea rezultatelor finale, 85 de elevi au obținut media generală 10, anunță Ministerul Educației. În urma reevaluării lucrărilor contes

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum 33 minute
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum 18 minute
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 44 minute
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Elias Charalambous avertizează, după FCSB - Inter D'Escaldes: „Ei joacă fotbal”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous, antrenorul de la FCSB, nu a fost mulțumit de , din preliminariile Champions League. - Elias Charalambous, antrenor FCSB

Scrisoarea lui Trump în care o anunţă pe Maia Sandu tariful vamal pentru Republica Moldova: „Vă rugăm să înţelegeţi că rata de 25% este mult mai mică decât cea necesară pentru a elimina deficitul comercial” / 58% din bunurile exportate de Moldova în SUA sunt vinuri dulci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite ale Americii vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif vamal de 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate pe piaţa americană, a anunţat Donald Trump într-o scrisoare adres

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Viktor Orban cere demisia președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Mediafax acum 9 ore
„Mâine va fi o zi turbulentă pentru Parlamentul European”, a afirmat Orban, referindu-se la votul de încredere ce va avea loc pe 10 iulie în Strasbourg. „Membrii Parlamentului European vor decide dacă ea trebuie să rămână în funcția de șef al birocr

Un nou mandat de arestare a fost emis în Coreea de Sud contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol. Temeri privind distrugerea unor dovezi împotriva sa

Adevarul acum 2 ore
Un tribunal din Coreea de Sud a emis un nou mandat de arestare contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol din cauza tentativei sale eşuate de a impune legea marţială în decembrie 2024, potrivit agenţiei de presă Yonhap.

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 9 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Vremea

București
acum

17°
joi

15°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

19°
joi

16°/28°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°