Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul Fraţilor Musulmani egipteni va fi judecat pe 9 decembrie într-un nou dosar

Publicat in Gandul, luni 11 noiembrie 2013 ·

Ghidul suprem al Fraţilor Musulamani egipteni, vizat deja de un prim proces deschis la sfârşitul lunii august pentru "instigare la uciderea" manifestanţilor, va fi judecat pe 9 decembrie pentru uciderea altor protestatari, au anunţat duminică surse judiciare, relatează AFP.

Mohamed Badie, aflat în prezent în detenţie, va compărea alături de 14 persoane, printre care lideri de rang înalt ai confreriei, din care provine preşedintele Mohamed Morsi, destituit şi arestat de armată pe 3 iulie.

Ei sunt anchetaţi pentru violenţele din 15 iulie survenite în cadrul unor manifestaţii pro-Morsi, la Cairo, care s-au soldat cu 15 persoane ucise şi 100 rănite.

Printre coacuzaţi figurează Mohamed Beltagi, fost parlamentar, Essam el-Erian, lider al confreriei, Safwat Hegazy, influent predicator pro-Morsi, şi Bassem Kamel Mohamed Ouda, fost ministru al Aprovizionării în timpul preşedinţiei lui Morsi.

Pe 29 octombrie, în cadrul celei de-a doua audieri a primului proces al lui Badie şi alţi 34 de coacuzaţi, printre care doi adjuncţi ai săi, judecătorii s-au recuzat "pentru caz de conştiinţă".

Încă nu s-a stabilit o dată pentru reluarea procesului.

Pe de altă parte, anunţă aceeaşi sursă, predecesorul lui Badie la conducerea confreriei, Mehdi Akef, va compărea pe 10 decembrie pentru "insulte la adresa magistraţilor". În aprilie, într-un interviu acordat unei publicaţii din Kuwait, Akef a declarat despre judecătorii egipteni că sunt "corupţi".

La rândul său, Morsi este judecat pentru "instigare la uciderea" a şapte manifestanţi în timpul revoltelor izbucnite pe 5 decembrie 2012 în faţa Preşedinţiei. Procesul, deschis pe 4 noiembrie, va fi reluat pe 8 ianuarie.

După demiterea sa, islamiştii - Fraţii Musulmani în special - au fost dur reprimaţi. Peste o mie de manifestanţi, în mare parte susţinători ai preşedintelui Morsi, au fost ucişi î

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci, a murit. El avea 82 de ani / Mesajul Nadiei / COSR: A atins perfecţiunea pe pământ. A fost creatorul Nadiei Comăneci şi al gimnasticii româneşti de succes / Mesajul FRG

News.ro acum 5 ore
Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică, a murit la 82 de ani. USA Gymnastics a declarat că Karolyi a murit vineri. Nu a fost indicată cauza decesului. Karolyi şi

Bărbat atacat de urs, în Argeș. Unde a fost văzut animalul sălbatic

Ziare.com acum 59 minute
Un bărbat a fost atacat de un urs duminică, 17 noiembrie, în comuna Corbeni din judeţul Argeş. Primele date de la faţa locului arată că bărbatul a fost rănit la un picior. Incidentul a avut loc în jurul orei 12:00, în zona Tulburea. „Din primele inf

Burduja: Proiectul Neptun Deep avansează. Platforma Transocean Barents a ajuns în portul Constanţa

Mediafax acum 16 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat duminică faptul că Transocean Barents, platforma de foraj offshore contractată pentru proiectul Neptun Deep, a ajuns la Constanţa. „Transocean Barents, platforma de foraj offshore contractată pentru p

Doi bătrâni din Gorj, atacaţi în propria casă de un grup de tineri care au vrut să-i jefuiască. Cel mai mic dintre agresori are 13 ani

HotNews acum 17 minute
Doi bătrâni, frate şi soră, în vârstă de 83 și 89 de ani, din localitatea gorjeană Hurezani, au fost atacaţi în propria locuinţă de cinci tineri, dintre care doi sunt minori, care au vrut să le fure banii pe care îi aveau în casă. Cei doi bătrâni au

Miss Universe 2024 vine din Danemarca. Victoria Kjær Theilvig are 21 de ani, este dansatoare şi visează să devină avocată / Cine a reprezentat România - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Universe 2024, devenind prima daneză din istorie care câştigă concursul. Tânăra de 21 de ani, dansatoare de performanţă, antreprenoare şi avocată aspirantă, a învins mai mult de 120 de alte

Marcel Ciolacu, vizită de lucru la Bruxelles. Se va întâlni cu secretarul general al NATO

Mediafax acum 3 ore
„Întrevederea pe care o voi avea mâine, la Bruxelles, cu noul secretar general al NATO confirmă importanţa pe care Alianţa Nord-Atlantică şi domnul Mark Rutte o acordă României şi rolului său definitoriu în apărarea Flancului Estic. Statutul de memb

Adriana Bahmuțeanu îi cere ajutorul premierului Ciolacu pentru a-și recupera copiii: „Vă implor să luați măsuri urgente”

Adevarul acum 51 minute
Adriana Bahmuţeanu i-a transmis un mesaj premierului Marcel Ciolacu, căruia i-a cerut să ia măsuri urgente cu privire la situația copiilor săi. Fosta moderatoare TV a cerut și emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care instanţa să stabilească c

Zeci de palestinieni, ucişi şi răniţi duminică în atacurile israeliene din Gaza

Mediafax acum 42 minute
Autorităţile nu au dat o cifră exactă a numărului persoanelor ucise. Serviciul palestinian de Urgenţă civilă a declarat că aproximativ 70 de persoane locuiau în clădirea vizată. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, a estimat numă

UPDATE - Război în Ucraina: Explozii auzite în mai multe oraşe, inclusiv la Kiev. Polonia şi-a mobilizat avioanele/ Atacul, cel mai amplu din august; ţinta a fost infrastructura energetică

News.ro acum 3 ore
Explozii au zguduit duminică dimineaţă mai multe oraşe ucrainene, inclusiv capitala Kiev, iar Polonia, ţară vecină membră NATO, şi-a mobilizat avioanele după ce Rusia a lansat un atac cu rachete asupra Ucrainei, au anunţat Kievul şi Varşovia, relate

Chitara „favorită” a lui Noel Gallagher de la Oasis s-a vândut la licitație cu peste 271.000 de euro

HotNews acum o ora
O chitară a muzicianului britanic Noel Gallagher, pe care a descris-o drept „cea mai bună din lume”, a fost vândută sâmbătă la licitaţie pentru suma de 226.800 de lire sterline, echivalentul a peste 271.000 de euro, transmite BBC. Gallagher a folosi

Vremea

București
acum

dum.

3°/8°
lun.

3°/10°
mar.

5°/11°
mie.

6°/13°
Iasi
acum

11°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/12°
mie.

7°/14°
Constanta
acum

10°
dum.

4°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-1°/5°
lun.

0°/8°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Timisoara
acum

dum.

-0°/8°
lun.

1°/10°
mar.

4°/14°
mie.

3°/13°