Această toamnă dă în mine cu speranță, gutuii își pregătesc locul pe geamul imaginar al bunicii, unde vor sta toată iarna ca niște lumânări ale vremurilor copilăriei, mătasea plutește pe colțuri de nor gri, ia eu stau diametral pe calendarul de ceapă al mamei, care prognozează timpul probabil cu o precizie de meteorolog beat. E încă frumos, vremea de afară trage cu lanțuri de ceară frunzele de pe vița-de-vie, despuind-o indecent; noroc în vinul ghiurghiuliu ce vine toamna pe târziu. Ce să mai zic de drama prunilor ce au turbat de atâta rod încât: „Duduiesc în draci cazanele la țară/Căci au rodit albastru mai toți prunii/Bărbații-și alterează mintea clară/ Și vor iubi sălbatic, ca nebunii“ cum foarte frumos, profund și sugestiv spunea un clasic în viață, adică io. Mi-e aşa de bine în această toamnă încât pe viitoarea mea nepoţică o s-o botez Tomnica, jur pe aripa unei berze rătăcite.
Lady UTA, echipă care a făcut cunoscut Aradul în lume cu mult mai mult decât orice oficialitate, este în agonie. De o vreme încoace un extraterestru de pe Marte, un marţian nervos, smucit şi golan şi-a pus ghearele pe nobila doamnă, făcându-se că o salvează. În fapt marţianul-golan s-a urcat cu picioarele pe capul ei şi o înfundă fără nici un fel de bun simţ în nămol, făcând, nemernicul, pe-a salvatorul ei. Ipochimenul şi-a băgat în tărtăcuţa-i plină de osânză ideea că Lady UTA este o entitate lucrativă, cu ajutorul căreia poate să vândă şi să cumpere după voia sa. Cu jucători şi antrenori, cu galerie, cu siglă, cu rezultate şi cu Arad cu tot! Să vândă şi să cumpere ca o precupeaţă brânza, ca un industriaş şuruburi şi maşini-unelte. De când a venit la UTA, deasupra Stadionului Francisc von Neuman s-au adunat nori negri, ameninţători, care umbresc tot Aradul. Marţianul ameninţă, înjură, icneşte, se screme, revine, vomită promisiuni, schimbă antrenori, schimbă preşedinţi, dar
