Autorităţile judeţene pregătesc un program special dedicat Zilei naţionale a României - 1 Decembrie. Conducerea Prefecturii a avut, ieri, prima întâlnire cu reprezentanţii Poliţiei, Armatei, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă dar şi viceprimarul Focşaniului, Gabriel Necula, directorul Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia“, Sorin Francu, inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Vasilica Zaharia.
Programul pentru 1 Decembrie urmează să fie stabilit la o întâlnire care va avea loc săptămâna viitoare însă reprezentanţii Prefecturii spun că va fi diferit faţă de ceea ce s-a întâmplat în anii trecuţi. Deocamdată se ştie cu siguranţă că va avea loc o defilare la care vor participa atât militari, cât şi poliţişti şi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.