Rică Răducanu nu s-a dezminţit nici de această dată şi a făcut atmosferă la nunta prietenului său Ilie Năstase. Fostul portar a mărturisit că tot timpul petrecerii a fost pus pe glume şi că, atunci când se aşteptau mai puţin, a reuşit să fure şi mireasa. Rică a spus că farsa nu a durat foarte mult, de teamă să nu-l supere pe mire.
Rică Răducanu a dezvăluit numeroase picanterii de la nunta lui Ilie Năstase cu Brigitte Sfăt. Rică a spus că este foarte bun prieten atât cu naşul lui Ilie Năstase, cât şi cu fostul tenismen şi că nu putea lipsi de la un moment atât de important din viaţa acestuia. Vedeta a recunoscut că el a fost cel care a pus la cale furatul miresei, dar pentru că toată lumea era cu ochii pe el a avut nevoie de complici.
"Ceva frumos, tată! Dacă nici la Năstase şi la Aurică (n.r. - Munteanu, patronul Hotelului Aurelius şi naş de cununie) nu e ceva de calitate, atunci la cine să mai fie? Sunt foarte bun prieten cu Aurică din tinereţe şi de aceea nu puteam să lipsesc acum când e naş. Eu am fost cel care a plănuit să fure mireasa, cine altul? Fiindcă toată lumea era cu ochii pe mine, cred că se aşteptau să pun ceva la cale, atunci am aranjat cu Auraş, băiatul lui naşu', să execute treaba. După ce au dispărut, am plecat şi eu imediat, am plimbat-o puţin pe Brigitte prin cramele alea de la subsol şi apoi am adus-o înapoi. N-am stat prea mult, să nu se supere Ilie. Mi-a dat o sticlă de şampanie d-aia bună. Caterincă maximă", a povestit pentru ziarulring fostul portar rapidist.
Rică a recunoscut că nu numai mireasa a fost cea căreia îi pusese gând "rău", ci şi cutia în care s-a strâns darul de nuntă.
"Au avut aşa, ca un fel de casă de bani, pusă chiar în faţa mesei lor şi la plecare fiecare băga pliculeţul cu o carte de vizită ataşată de el. Nu puteai face nimic. M-am gândit eu la o farsă. Să mă duc să zic că pun şi eu ceva acolo