Prima peliculă în aromână, ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, a înregistrat un număr de spectatori mult peste aşteptările celor implicaţi. Până luni, filmul a fost urmărit de aproape 11.000. Singurul care a crezut într-un număr atât de mare a fost regizorul şi actorul Toma Enache, care se bucură şi mulţumeşte pentru atenţia acordată fimului.
”Este extraordinar că avem deja peste 10.000 de spectatori, mai ales când de gandeşti că filmele româneşti cu actori mari au 3.000. Au fost şi filme cu 497 de spectatori... Mi se pare extraordinar. Cei de la Mediapro (n.r. cei care s-au ocupat de distribuţie) s-au gândit că este un film de nişă, la care vom stânge 5.000 de oameni. Maximum 7.0000. Chiar mi-au spus că dacă vin 10.000 ar fi ca în cele mai frumoase vise”, spune Toma Enache.
Echipa filmului ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân” va pleca în Oneşti, Braşov şi Timişoara, în cadrul unui turneu naţional desfăşurat între 14 şi 16 noiembrie. ”Am semnale că filmul va juca în toate aceste localităţi cu sălile pline”, spune regizorul. Alături de el, din această deplasare nu vor lipsi nici actorii Teodora Calagiu Garofil, Lică Gherghilescu Tanasoca, Camelia Şapera, Georgiana Fotu, Irina Drăghiea, Nicu Baturi şi Tina Dumitru.
Publicul va avea ocazia să vizioneze filmul în prezenţa echipei joi, 14 noiembrie, la cinema Capitol din Oneşti, următoarea proiecţie fiind cea din 15 noiembrie, de la Braşov, unde spectatorii sunt aşteptaţi cu începere de la ora 20.00, la cinema Cityplex. Seara de sâmbătă va fi una cu totul specială pentru publicul timişorean, căruia i se pregăteşte un spectacol special cu începere de la ora 17.30, la sala Filarmonica Banatul (fostul cinema Capitol).
Primul film realizat în limba aromână, Nu sunt faimos, dar sunt aromân (Nu hiu faimos ama hiu armân) spune povestea romantică a lui Toni Caramuşat, un regizor faimos, pornit în căutarea ad