CSMS Iaşi se află pe locul II atât în clasamentul la zi cât şi într-unul alcătuit doar cu echipele fruntaşe, însă are un program dificil în retur
Prima jumătate a sezonului regulat al ligii secunde de fotbal s-a încheiat sâmbătă. CSMS Iaşi a reuşit să încheie turul pe o poziţie promovabilă după ce s-a impus fără probleme în faţa unei formaţii, Gloria Buzău, care, lipsită de mai mulţi titulari, a arătat în Copou de parcă era în vacanţă.
Locul doi ocupat de trupa pregătită de Marius Lăcătuş, care se află la egalitate de puncte, 22, cu ACS Berceni şi Rapid Bucureşti şi la două lungimi în spatele FC Clinceni, este păstrat şi într-un clasament alcătuit pe baza rezultatelor înregistrate între echipele fruntaşe ale clasamentului. Reamintim, la sfârşitul sezonului regulat se vor alcătui două clasamente, pentru play-off şi pentru play-out, în care vor fi luate în calcul doar rezultatele înregistrate între echipele care se vor lupta în faza a doua a sezonului pentru promovare, respectiv retrogradare.
Poziţia Iaşului în clasamentul fruntaşelor poate fi însă înşelătoare, CSMS jucând un singur meci în deplasare în compania formaţiilor luate în calcul. În plus, cele două victorii au fost obţinute în faţa outsiderelor din lupta pentru accederea în Liga I, Unirea Slobozia şi Gloria Buzău, Iaşul obţinând un singur punct cu echipele cotate a avea şanse reale de promovare, Clinceni, Rapid şi Berceni, deşi primele două din aceste dueluri s-au derulat în fieful propriu. De altfel, clasamentul adevărului trimite Iaşul pe locul V în ierarhia luată în calcul.
Situaţia s-ar complica şi mai mult pentru gruparea din Copou dacă Buzăul ar pierde locul VI în dauna Farului Constanţa, ambele echipe având 15 puncte în ierarhia la zi, cu patru sub Slobozia şi patru în faţa Bacăului. Singura victorie a dobrogenilor în jocurile disputate cu primele ci