Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima strigare pentru AUTOSTRADA ZĂPEZII. Care este NOUL TERMEN de finalizare pentru tronsonul Comarnic - Braşov

Publicat in Gandul, marți 12 noiembrie 2013 ·

La zece ani de la prima tentativă de a începe lucrările la Autostrada Comarnic-Braşov, cunoscută ca Autostrada Zăpezii, guvernul speră să bată palma cu constructorul care să execute cei 58 de kilometri spre munte pe care să se circule începând cu 2017. Acesta este ultimul termen stabilit de autorităţile de la Bucureşti pentru finalizarea lucrărilor, deşi iniţial premierul Victor Ponta promisese 2016 ca dată-limită, în cazul nerespectării susţinând că nu va mai candida la alegerile parlamentare. "Dacă nu e gata până în 2016 nu mai candidez. Am un fix cu Comarnic-Braşov şi cu Piteşti-Craiova", spunea premierul la începutul acestui an.

Mai mult, proiectul ar mai putea suferi modificări, deşi în acest an traseul a mai fost modificat o dată în cadrul negocierilor dintre autorităţi şi firmele preselectate.

"Şedinţa de deschidere a ofertelor va avea loc în data de 9 decembrie 2013. Termenul estimat pentru atribuirea şi semnarea contractului de concesiune de lucrări publice este decembrie 2013. Termenul estimat pentru finalizarea Autostrăzii Bucureşti-Braşov, Tronsonul Comarnic-Braşov este 2017", se arată într-un răspuns primit de gândul de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Valoarea estimată pentru acest tronson este de aproape 1,2 miliarde de euro, iar pentru demararea lucrărilor anul viitor, guvernul a convenit cu reprezentanţii FMI o finanţare de 600 de milioane de lei , echivalentul a 134 de milioane de euro, prevăzută în proiectul Bugetului de stat pe 2014.

„Cele 600 de milioane lei, stabilite a fi acordate prin bugetul pe anul 2014 pentru demararea acestui proiect, reprezintă un succes de etapă, care mă face încrezător că ne aflăm pe drumul cel bun. Trebuie să ştiţi că nu a fost deloc simplu să-i convig pe reprezentanţii misiunii FMI de necesitatea stringentă a asigurării finanţării pentru acest

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 9 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 6 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 8 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 9 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 7 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 8 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 9 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 9 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°