● Cererile se depun la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură
În această perioadă, fermierii buzoieni pot depune cereri pentru trei tipuri de mă- suri de sprijin finanţate de la bugetul naţional şi din bugetul Uniunii Europene: ajutor pentru producătorii de lapte, pentru agricultura ecologică şi pentru motorina folosită în agricultură. Astfel, fermierii din judeţul Buzău pot depune, până în 15 noiembrie, cererile de sprijin în cadrul Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de ovine şi caprine din zonele defavorizate. Plafonul maxim alocat, la nivel naţional, ajutorului financiar specific este de 6,7 milioane euro, iar cuantumul maxim este de 6,5 euro/cap de animal.
Guvernul a aprobat şi modificarea HG nr. 759/2010 „privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică”, măsură cunoscută generic ca sprijin pentru agricultura ecologică. Termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul specific acordat pentru agricultura ecologică, pentru anul 2013, a fost prelungit până la 29 noiembrie, iar termenul pentru emiterea documentului justificativ de confirmare a conversiei a fost prelungit până la 15 noiembrie. Acest fapt permite încă, în această perioadă, ca potenţialii beneficiari să acceseze această formă de ajutor specific. Anul trecut, la Buzău au fost depuse 12 solicitări.
De asemenea, fermierii care folosesc motorină în agricultură pot beneficia de ajutor de stat. Cererile de acord prealabil în vederea obţinerii ajutorului de stat pentru trimestrul III – 2013 şi trimestrele I, II, III – 2014 se depun în perioada 4 noiembrie – 13 decembrie. Posibilii beneficiari ale căror exploataţii agricole sunt situate pe teritoriul judeţului, cei care au depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă sau cererile