Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliştii din energie i-au transmis lui Ponta problemele cu CEO

Publicat in Pandurul, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Sindicaliştii gorjeni s-au plâns, ieri, ministrului delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, de faptul că nu există comunicare cu şefii instituţiilor. Cei mai revoltaţi au fost sindicaliştii Federaţiei Naţionale Mine Energie, Adrian Marciuc şi Constantin Mitrescu, care au reclamat abuzurile şi presiunile făcute de către administraţia Complexului Energetic Oltenia asupra angajaţilor. Ei au rugat-o pe aceasta să-i comunice lui Victor Ponta problemele din companie.

Sindicaliştii cred că în anul 2014 Guvernul Ponta va încerca privatizarea CE Oltenia. „Avem probleme cu administraţia CEO şi le vom prezenta ministrului Doina Pană. Trebuie să găsim soluţii cât mai repede pentru că 2014 va fi un an foarte greu atât pentru sindicate cât şi pentru angajaţii Complexului Energetic Oltenia pentru că Guvernul Ponta va încerca privatizarea companiei”, a declarat Adrian Marciuc. La rândul său, Constantin Mitrescu spune că nu există nici un fel de comunicare cu conducerea companiei. „Vom cere doamnei ministru să-i comunice premierului Victor că între sindicatele şi CEO nu există nici un fel de comunicare. Se fac abuzuri şi presiuni asupra sindicatelor şi salariaţilor. Există o teamă în rândul angajaţilor. Oamenii lucrează sunt sub presiune din cauza reorganizărilor netransparente care se fac o dată la 3 luni. În ultimul an nu a existat nici un fel de dialog cu administraţia companiei. Sunt omişi de la toate întâlnirile, ei stabilesc care este criteriul social, deşi nu e atributul lor”, a precizat Constantin Mitrescu.

Probleme şi la Hidroelectrica

Cristinel Popescu, vicepreşedinte al Federaţiei Univers, de la nivel naţional, a venit la Târgu Jiu pentru a se întâlni cu Doina Pană, ministrul pentru Dialog Social. Sindicalistul Cristinel Popescu susţine că sistemul energetic nu a scăpat de „băieţii deştepţi”. „Am venit la Târgu Jiu pentru a trage un semnal de alarmă

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 2 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 6 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 4 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 2 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum o ora
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 11 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 4 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 6 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°