Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: România a pierdut 10 ani în pregătirea tinerilor, prin desfiinţarea liceelor profesionale

Publicat in Adevarul, marți 12 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că România a pierdut 10 ani în pregătirea tinerilor, prin desfiinţarea liceelor profesionale, acuzându-l pe fostul ministru Andrei Marga că a creat materie primă pentru universităţi, cu dispreţ total pentru tineri. Băsescu a explicat şi cele trei soluţii adoptate de România pentru a reduce şomajul în rândul tinerilor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Aeroportul "Henri Coandă", înainte de plecarea la Paris, la o conferinţă pe tema ocupării tinerilor, că problema şomajului în rândul tinerilor este una cât se poate de ”reală”.

Şeful statului a arătat că, la nivelul Uniunii Europene, numărul şomerilor tineri, sub 25 de ani, este de 5,6 milioane, iar în zona euro de 3,6 milioane, ceea ce înseamnă în jur de 23% din numărul şomerilor la nivel european.

Potrivit lui Traian Băsescu, principalul obiectiv al Conferinţei de la Paris este să dea un semnal că problema ocupării pe piaţa muncii a tinerilor reprezintă o prioritate a Uniunii Europene.

El a mai arătat că, marţi după-amiază, şefii de stat invitaţi vor adopta poziţia politică faţă de fenomentul lipsei de locuri de muncă pentru tineri, acest lucru constituind un schimb de experienţă şi de infomaţii cu privire la practicile din statele membre UE, privind reducerea numărului şomerilor.

Preşedintele Băsescu a mai spus că în cadrul acestui eveniment se vor căuta soluţii pentru implementarea programelor deja stabilite în Consiliul European, şi anume Programul Garanţia pentru tineri şi Iniţiativa pentru ocuparea tinerilor, ambele proiecte fiind finanţate prin BEI şi Fondul European pentru investiţii.

România şi şomajul în rândul tinerilor

Şeful statului a menţionat că aceste programe sunt finanţate în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2015, cu şase miliarde de euro, lucru foarte important pentru că România are trei regiuni î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 50 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 56 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren / Poliţia, sesizată de un alt călător / Agresorul, aşteptat în următoarea gară, victima fiind transportată la spital

News.ro acum 55 minute
Un bărbat şi-a agresat soţia cu un cuţit, în tren, de faţă cu alţi călători. Unul dintre ei a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zi

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°