Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medici şi instructori auto, reţinuţi în dosarul permiselor de la Gorj

Publicat in Romania Libera, marți 12 noiembrie 2013 ·

Opt persoane au fost reţinute, în dosarul permiselor ilegale de la Gorj. Printre acestea se află medici, asistente, instructori auto dar şi intermediari. Doi agenţi de la Serviciul Permise şi Înmatriculări sunt cercetaţi în libertate.

Luni, ofiţerii DGA au făcut 17 percheziţii, în judeţul Gorj, într-un dosar în care mai mulţi funcţionari publici sunt acuzaţi că fac parte dintr-o grupare care se ocupă cu eliberarea documente medicale şi alte înscrisuri, necesareîntocmirii dosarului pentru obţinerea permisului de conducere dar şi aranjarea examenului la proba practică.

Astfel, aproximativ 20 de persoane au fost audiate, luni, în acest dosar. După miezul nopţii, 15 persoane au fost aduse la audieri, la sediul Poliţiei Capitalei.

În cursul zilei de marţi, toţi cei reţinuţi vor fii duşi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Citeşte şi: DGA: 17 percheziţii în Gorj, într-un dosar de obţinere frauduloasă a permiselor de conducere

Faţă de doi agenţi de poliţie şi un informatician, toţi din cadrul Serviciului de Permise şi Înmatriculări Gorj, s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită.

Patru instructori auto şi un intermediar sunt învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, în scopul obţineri unor permise de conducere pentru mai multe persoane.

Mai sunt învinuiţi patru medici şi trei asistente medicale, precum şi fiul unui medic, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu în vederea întocmirii unor fişe medicale.

Opt persoane au fost reţinute, în dosarul permiselor ilegale de la Gorj. Printre acestea se află medici, asistente, instructori auto dar şi intermediari. Doi agenţi de la Serviciul Permise şi Înmatriculări sunt cercetaţi în libe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Darryl Nirenberg, nominalizat oficial ambasador al SUA în România

Ziua Constanta acum 2 ore
Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg, conform site-ului administrației americane. Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darry

Debut cu stângul pentru Ianis Zicu » Farul a pierdut primul amical al verii

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Ianis Zicu, 41 de ani, noul antrenor de la Farul Constanța, a pierdut primul amical al verii, în fața bulgarilor de la Cerno More Varna. Au jucat pentru Farul:

Tragedie în Timiș: Un bărbat a murit strivit sub un balot de paie

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 44 de ani și-a pierdut viața astăzi, 18 iunie, după ce a fost strivit de un balot de paie în localitatea Buzad. Incidentul tragic a fost semnalat autorităților în jurul orei 17:50, printr-un apel la 112. Polițiștii Secției 1 R

Un bărbat care se sustrăgea unei pedepse de aproape 13 ani de închisoare după ce a lovit cu sabia în cap un poliţist din Suceava a fost prins în Norvegia

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 37 de ani care se sustrăgea executării unei pedepse de 12 ani şi opt luni de închisoare, după ce, în timpul unei percheziţii la locuinţa sa, a lovit cu sabia în cap şi în braţ un poliţis

Cum se va circula în București de sâmbătă dimineața / Se instituie restricţii temporare de circulaţie pe Splaiul Independenţei, pentru lucrările la Planşeul Unirii

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Restricţii temporare de circulaţie vor fi instituite sâmbătă dimineaţa în Capitală, pe Splaiul Independenţei, sensul de mers dinspre Piaţa Naţiunile Unite către Piaţa Unirii, transmite Agerpres. Urmă

”Armata americană este pregătită să execute ordinele” lui Trump privind Iranul, a transmis secretarul Apărării în fața Senatului

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare ”Armata americană este pregătită să execute ordinele” lui Trump privind Iranul, a transmis secretarul Apărării în fața Senatului, transmite Sky News. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Programul Rabla pentru persoane fizice, suspendat. AFM oprește toate finanțările până la formarea noului Guvern

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat oficial suspendarea tuturor programelor de finanțare aflate în derulare, inclusiv amânarea sesiunii destinate persoanelor fizice din cadrul programului Rabla Clasic, programată inițial pentru data

Nicușor Dan neagă că va propune la Bruxelles TVA de 21%: Nu. O să vedeți programul de guvernare

Mediafax acum 53 minute
Propunerea vine în contextul în care Nicușor Dan, președintele României, a promis în campanie că dacă va ajunge președinte, TVA nu va crește. Gândul a stat de vorbă cu șeful statului miercuri seara despre propunerea vehiculată în spațiul public. Nic

FOTO Intervenție de urgență în județul Iași! Un copil de 3 ani, scos din fântână de echipa locală de intervenție

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină în cursul acestei după-amiezi în satul/comuna Golaiesti, pentru salvarea unui copil în vârstă de aproximativ 3 ani, căzut într-o fântână. Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să inter

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat, anunță spitalul unde e internat. Fostul președinte a fost operat din nou astăzi

HotNews acum 10 ore
Intervenția chirurgicală la care a fost supus Ion Iliescu a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionesc

Vremea

București
acum

26°
mie.

18°/30°
joi

22°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

22°
mie.

15°/28°
joi

18°/30°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
Constanta
acum

22°
mie.

19°/27°
joi

19°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

14°/28°
joi

16°/30°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

26°
mie.

17°/30°
joi

19°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/26°