Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romgaz a debutat pe bursă. Investitorii care au cumpărat în oferta iniţială au câştigat între 16% şi 22%. Tranzacţiile de la Londra le-au depăşit pe cele de la Bucureşti

Publicat in Ziarul Financiar, marți 12 noiembrie 2013 ·

​​Update 15:30:Tranzacţiile cu GDR-uri Romgaz pe bursa de la Londra le-au depăşit pe cele cu acţiuni pe bursa de la Bucureşti. Conform datelor dispinibile la ora 15:30, tranzacţiile cu GDR-uri Romgaz realizate pe bursa de la Londra au depăşit 2,4 milioane de titluri, iar valoarea acestora se ridică la peste 25 mil. dolari.

La Bucureşti, la ora 15:30, se înregistrau tranzacţii cu 2 milioane de acţiuni Romgaz, în valoare de 69,8 milioane de lei (21 mil. dolari).

Update 15:00: Evoluţia acţiunilor Romgaz pe bursa de la Bucureşti s-a liniştit după ora 12:00, preţul acţiunilor oscilând neaşteptat de puţin. La ora 14:50, acţiunile Romgaz se tranzacţionau la 34,43 lei, cu 14,8% peste preţul de 30 de lei din IPO. De altfel, preţul nu a ieşit din intervalul 34-35 de lei decât în deschiderea şedinţei, când a urcat până la un maxim de 35,95 de lei.

S-au realizat peste 3.100 de tranzacţii cu acţiuni Romgaz prin care s-au transferat 1,87 de milioane de acţiuni în valoare de 65,2 mil. lei (19,6 mil. dolari).

La Londra, preţul GDR-urilor Romgaz s-a stabilizat în intevalul 10,4 – 10,45 de dolari (echivalentul unui preţ de 34,6-34,76 lei pe acţiune). Fiecare GDR tranzacţionat la Londra înlocuieşte o acţiune Romgaz. Până la ora 14:55 (ora Bucureştiului) se transferaseră 1,66 milioane de GDR-uri, în valoare de peste 17 mil. dolari.

Update 11:15: După o oră de tranzacţionare, preţul acţiunilor Romgaz a urcat peste 34,9 lei, fluctuând în intervalul 34,92 – 34,98 lei. Pentru investitorii care au cumpărat acţiuni în oferta iniţială la 30 de lei, câştigul este de 16,5%. Investitorii mici, care au cumpărat acţiunile în ofertă la 28,5 lei (cu discount de 5%) au câştigat peste 22,5%.

Până la ora 11:14 s-au realizat 2.095 de tranzacţii cu acţiuni Romgaz, în valoare de 46,8 mil. lei (10,5 mil. euro). Capitalizarea Romgaz la această oră era de 3,02 m

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 56 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Hunedoara: Un bărbat şi o femeie au căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri / Au fost scoşi de pompieri - FOTO / VIDEO

News.ro acum 37 minute
Un bărbat şi o femeie au căzut, duminică seară, într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri, fiind scoşi de pompieri. ”În urma unui apel la 112, care anunţa faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 42 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°