Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falimentul Rapidului prinde contur: echipa poate ajunge în liga a 5-a în două săptămâni. Declaraţii, în premieră, despre situaţia catastrofală de la club

Publicat in Adevarul, marți 12 noiembrie 2013 ·

Giuleştenii au început sezonul în Liga I, acum se află pe locul patru în B1, însă adevărata lovitură poate veni la data de 22 noiembrie.

Respins într-o prima fază de un judecător sindic, planul de reorganizare va fi reanalizat la data de 22 noiembrie. Va fi un moment crucial pentru Rapid care, de curând, a împlinit 90 de ani de existenţă.

Ce înseamnă însă „planul de reorganizare“? E schema prin care orice societate aflată în insolvenţă, cum e şi cazul Rapidului în momentul de faţă, se angajează să-şi plătească datoriile, în mod eşalonat. Pentru asta, societatea respectivă trebuie să dovedească un lucru esenţial: că va avea o sursă de venit din care să-şi achite restanţele.

În cazul Rapidului, această sursă de venit ar fi trebuit să fie banii obţinuţi din drepturile de televizare. Odată cu retrogradarea echipei însă, această sursă a dispărut. Iar cum noii patroni, Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu, nu sunt doi oameni potenţi din punct de vedere financiar, în acest moment, nu se ştie care va fi garanţia Rapidului prevăzută în planul de reorganizare.

Tocmai de aceea, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a spus, în premieră, că formaţia giuleşteană poate ajunge în Liga a 5-a în următoarele zile!

Ce a spus?

„Le recomand celor de la Rapid să găsească unul cu bani până nu ajung în Liga a 5-a. Eu am ţinut cu Rapid, deşi mulţi m-au înjurat. Să găsească unul cu bani care să achite datoriile, au zece zile la dispoziţie. Altfel, dacă se ajunge la faliment, s-a terminat cu Rapid. Cei care au venit acum sunt simpatici, dar nu e de ajuns. Eu le-am spus că nu ştiu în ce s-au băgat. E nevoie de milioane. Dacă n-ai o vacă pe care s-o mulgi în fiecare dimineaţă, n-ai făcut nimic“, a anunţat Dragomir, potrivit gsp.ro.

Jucătorii nu vor renunţa la bani

Cele mai mari

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°